Few days left… Can I make through the rain?

Trecand prin BAC

Am trecut doar de o proba: romana oral. In dupa-amiaza asta o dau pe a doua. Poate ca e prea timpuriu sa ma pronunt asupra acestui examen, dar stiu ca daca as astepta pana la sfarsit, nu voi mai scrie nimic. Ma voi bucura ca s-a terminat si gata. De scris oricum nu o sa scriu prea mult. Va fi doar acest post. Pe care il voi mai completa pe parcursul urmatoarelor zile daca voi simti. Daca nu, nu.

Bacul e loterie. Am auzit-o pe diriga mea spunand asta de multe ori in ultima vreme. Imi placea sa cred ca nu e asa. Ca rezultatele muncii se vad. Ei bine, din ce am putut sa-mi dau seama pana acum… notele, in foarte multe cazuri, nu au nicio relevanta. Am colegi despre care eram mai sigura decat de mine ca vor lua fara probleme 10 in oral, dar au luat 7,5. Am altii pe care nu i-am auzit vreodata spunand 2 fraze coerente (nici macar in discutiile din pauze, daramite pe teme de “limba si literatura romana”), dar au luat 10.

Sa va mai spun de engleza? Povestea se repeta. Colegi care vorbesc corect, care au cunostiinte, dar care au luat 9,5 in loc de 10 pentru ca aveau o nota mica la romana.

Imi lasa un gust amar. Pentru ca, intr-adevar, e loterie. Notele tale nu depind de tine decat intr-o foarte mica masura. Cel mai mult conteaza norocul, valoarea protocolului, dispozitia comisiei, felul cum te imbraci etc.

Despre povestea subiectelor aparute desi erau secrete stiti, nu? Pentru cei care nu stiu, povestea e asa: La oralul de romana au fost publicate pe site-ul ministerului niste texte. Pe baza lor elevii urmau sa primeasca 3 intrebari (intrebari care trebuiau sa fie la prima vedere). Ei bine, unii le-au primit din timp. Cum comenteaza marele Adomnitei care in loc sa se ocupe de pregatirea bac-ului isi facea campanie ca sa ajunga primar in Iasi? El zice ca daca aceste intrebari s-au aflat dupa inceperea probei nu-i asa de grav. Pai cum nu? De ce unii sa le aiba si altii nu? Din punctul meu de vedere si daca se aflau cu 10 minute inainte de terminarea probelor tot la fel de grav era. Pentru ca unii au dat fara sa stie, iar altii stiau dinainte. Si mai apare si un nu-stiu-care de la sindicatul profesorilor si ne explica noua pe realitatea tv cum profesorii saracii nu primesc decat 3 milioane pt bac si cum asta ar fi motivul pt care se intampla tot felul de nereguli si se primesc spagi.

Pai domnule sindicalist, eu am alocatie de la stat de 32 de lei pe luna. Asta inseamna ca am voie sa fur si sa dau in cap la oameni pt ca primesc prea putini bani?

Si in conditiile astea, cand toti gasesc cate o justificare pentru orice nu pot sa simt decat greata si dezgust. Auzisem povesti si din anii trecuti. Nu ma asteptam sa fie totul corect si sa mearga pe roate. Dar daca se incalca regulile macar faceti-o si voi mai palmat, mai pe furis, nu chiar asa in fata tuturor. Nu ca sa dam bani pt protocol si sa nu fie suficienti. Inteleg sa se traga sfori, dar nu sa intre directorului la comisie si de fata cu candidatii si toata lumea sa incercuiasca nume pe foaia cu lista de elevi (cum am auzit ca se practica). Nu indraznesc sa cer corectitudine ca sunt constienta ca as cere prea mult, dar macar stabiliti niste limite ca nu se mai poate chiar asa.

3 down, 3 more to go

Parca mi s-a mai muiat un pic furia dupa proba de azi. Am avut un noroc incredibil. La S3 a picat basmul cult. Dupa surpriza de anul trecat cu traditionalismul deja ma gandeam ca poate ma trezesc si eu cu un Titu Maiorescu sau directia moernista a lui Lovinescu si aia sunt… Dar nu. Surpriza de anul asta a fost una placuta. Varianta 1 la subiectul 3. suuuuuper!!!

Am avut si supraveghetori ok. Nu au fost genul ala stresanti care iti maresc si mai mult emotiile prin gravitarea lor continua intre banci, dar nici n-au lasat sa se copie. Sau cel putin nu mi-am dat eu seama. (spun asta pt ca fiind in prima banca nu pot sa bag mana in foc ca tot ce se intampla in restul salii a fost 100% kaser in fiecare clipa) Dar cel putin povestile pe care le auzisem cu un supraveghetor care sta de sase pe hol si celalt in sala cu copiii care copie fiecare de unde poate nu s-au adeverit.

Per total a fost mult peste asteptari. Vom vedea ce mai urmeaza si saptamana viitoare

Almost over

Ce-a fost mai greu a trecut din BAC. Sau poate abia urmeaza? Nu stiu. Cert e ca am terminat cu probele si astept ziua de sambata sa se afiseze rezultatele.

Credeam ca o sa fie mai altfel. Ca o sa ma simt usurata ca am scapat. Nu ma simt. O concluzie pe care as putea sa o trag dupa acest examen e ca am trecut prin liceu degeaba. De copiat nu am invatat sa copii, ba am mai facut si greseala sa invat si sa cred ca ma pot baza pe asta. La BAC nu m-a ajutat aceasta strategie. Vreau totusi sa trec peste acest examen, pastrandu-mi suficienta naivitate incat sa cred ca viata e mai corecta de atat, ca sunt si examene care sa conteze si sa se dea pe bune, iar daca nu e asa, sper macar sa nu reusesc sa ma adaptez niciodata la mediul asta mizerabil in care reteta reusitei e compusa din ipocrizie, pile, relatii, spagi si copiat.

De BAC am scapat, dar greul abia incepe. Doar urmeaza admiterea

M-a sunat sa-mi zica “Shabbat shalom”

eu: buna, dar ce faci? Cum de ma suni? Ai minute?
ea: Nu, n-am. Sunt in autobuz in drum spre templu si pur si simplu vroiam sa-ti spun shabbat shalom
eu: ce dragutzzz !!! Shabat shalom si tie si distractie placuta!!!
(Si au mai urmat vreo 30 de secunde de taca-taca si gata)

Vi-o mai amintiti pe Eliza, nu? Stiti voi… chestia aia blonda si chitaitoare… cea mai buna prietena a mea (sau hai sa zic una din cele mai bune, ca sa nu nedreptatesc pe nimeni)

Poate ca vi se pare o chestie banala. Poate ca si este. Doar ca… luand in considerare cat de mult timp am trecut prin shabbat aproape fara sa-mi dau seama sau cat de mult eu si majoritatea prietenilor mei ne-am distantat de iudaism sau dupa izbirea de opinii de genul: “timpul nu sta in loc si vremea Torei a cam apus…” Luand in considerare aceste circumstante un banal telefon de 1 minut jumate, shabbat shalom ce alta data parea si el banal, acum are o valoare foarte mare.

Shabbat shalom si voua! Poate ca vremea Torei nu a apus totusi, iar iudaismul se tine inca ferm pe pozitii.

P.S. Eliza, si mie mi-e dor de tine si sper ca din toamna sa ne putem face astfel de urari fata in fara, eventual chiar la templu

Acum chiar ca se termina

Ma simt ciudat. Nu as putea spune ca sunt trista, dar nici entuziasmata, nici melancolica, dar nici nerabdatoare. Nici macar indiferenta. Peste vreo 3 ore jumate (marturisesc ca am numarat pe degete) incepe cursul festiv. Maine seara e banchetul. Asta inseamna ca intr-adevar vine sfarsitul, nu?

Clasa a 12-a a trecut incredibil de repede. Nici nu stiu cum a trecut timpul. Saptamanile parca fugeau una dupa alta fara sa-mi dau seama. La inceputul acestei saptamani m-am uitat in calendar si am escoperit un lucru terifiant: mai sunt doar 3 saptamani pana incepe bacul. Cel mai ciudat e ca pana de curand nu constientizam. Imi dadeam seama ca trece timpul… nici nu stiu cand din ianuarie am ajuns in aprilie, de acolo cum am ajuns la ziua mea si de atunci pana acum. Cert e ca vedeam examenul ca pe ceva suficient de departe cat sa nu fie prea infricosator. Insa ieri, in sala de spot, cand se imparteau robele si tocile, cand toti ne foiam de colo-colo curiosi cum aratam cu ele, in toata imbulzeala aia (7 clase cu profesori inseamna multa lume, chiar si intr-o sala de sport), in toata zapaceala, am constientizat ca chiar se intampla. Chiar a inceput numaratoarea inversa. Chiar mai e foarte putin. Si am intrat in panica. Nu stiu daca ma speria mai tare bacul sau admiterea. Cred ca admiterea, doar ca bacul e mai aproape.

Are vreo logica ce spun? Cred ca nu. Atunci am sa continui. Sa ma intorc de unde plecasem… de la cursul festiv.

Nu am fost o clasa unita. Chiar stateam si ma gandeam uneori ca sunt unii colegi pe care nu-i cunosc deloc. Spun asta pentru ca a cunoaste pe cineva eu cred ca inseamna mai mult decat sa stii cum il cheama, cati frati are, unde locuiesc sau ce muzica asculta. Sa cunosti pe cineva cred ca inseamna sa stii ce vise are, ce ar vrea sa ajunga, ce il sperie sau care e sistemul lui de valori. Ma mai intreb cati sunt cei care ma cunosc pe mine. Ma intreb cu cati am sa pastrez legatura. Cu cine oare voi mai vorbi si la anul pe vremea asta? Oare o sa facem intalnire de 10 ani de la terminarea liceului?

Cred ca avea dreptate Liviu (dentistul meu) cand mi-a urat condoleante. Atunci am ras, dar acum chiar incep sa simt ca parca e sfarsitul unui capitol. Frumos, urat, bun sau mai putin bun uneori, e un capitol care termina. O sa inceapa altul pe care il astept cu nerabdare. Sper sa fie frumos, sa intru la facultatea pe care mi-o doresc, pace mondiala, salvarea puilor de balena si alte alea. Dar pana la acel inceput trec printr-un sfarsit. Un sfarsit de liceu pe care il simt acum petru ca in timpul bacului probabil voi fi prea preocupata pentru a-mi da seama ce o sa se intample.

Am primit de ziua mea cadou o carte de la profa mea de pregatire de romana. Cred ca e unul din cele mai frumoase cadouri si asta pt ca a venit exact la fix. Poate ca a stiut si de asta mi-a dat-o. Poate ca a fost doar o coincidenta. E o carte care mi-a placut mult. Despre vise, despre cei care indraznesc sa-si urmeze visele si reusesc sa le implineasca si, mai ales, reusesc sa ii invete si pe altii sa viseze. Vine un moment, in viata, cand nu-ti mai ramane decat sa mergi pe drumul tau… Asa se termina. Si asa cred ca se termina si pt mine acest capitol, pastrand in minte un sfat, luat tot din paginile aceste carti: cand vrei ceva din tot sufletul, nimic nu te poate opri, nimic inafara de temerile tale.

Multumesc, doamna profesoara, cred ca acum am inteles. Nu trebuie sa ma framant si sa ma intreb de o mie de ori daca am luat decizia corecta si daca merg pe drumul bun. Trebuie doar sa merg inainte, sa profit de toate oportunitatile care se ivesc in cale si astfel, orice drum as alege, se va dovedi a fi drumul bun.

Ziua mea, ziua ta, ziua noastra

Si uite ca a mai crecut si Magda. 19 ani… 19 ani si o zi ca sa fim mai precisi. Multumesc tuturor pt telefoane, sms-uri, offline-uri, cutii uriase de bomboane sau Fasolica (a se citi urs urias de plus). Sa nu uit sa multumesc pt portofel (sper ca de data asta sa nu mi-l mai fure nimeni). Am avut o zi de nastere chiar draguta. Si nu doar ziua de nastere, ci mai ales tot weekend-ul prelungit care a precedat-o.

Va intrebati probabil care e sensul titlului? Foarte simplu: inafara de 19 ani (pe care i-am implinit ieri, dar vi-i comunic acum), mai am un lucru de sarbatorit azi. E vorba de un an de cand ne-am hotarat ca asta sa fie ziua noastra. Stiu ca mai toti sarbatoresc fie data la care s-au cunoscut, fie cea la care au inceput sa fie impreuna, dar cum a fost destul de dificil sa delimitam o perioada fixa, am ales o data “favorabila”. (nu de alta, dar fiind intre zilele noastre de nastere va fi cam greu de uitat).

In plus e mult mai bine asa. Mi-e greu sa aleg o zi in calendar, sa pun degetul pe ea si sa zic: ASTA-I. Se pare ca si moda “cerutului prieteniei” din indepartata mea copilarie (insert devil laughing) avea un rost. Era foarte clar cand a inceput relatia. Stiai cand sa se cheme ca e aniversare.

In situatie de fata, insa, lucrurile nu sunt atat de clare. Sa aleg momentul cand a devenit clar pt toata lumea ca suntem imdragostiti rau (mentionez ca in categoria toata lumea ne incadram si noi)? Sau cand ne-am sarutat prima oara? Sau primul te iubesc ? Sau poate sa merg si mai in urma si sa ajung la perioada difuza in care nici noi nu stiam exact ce e, dar ceva-ceva parca era. Cand am inceput sa vorbim regulat la telefon? (aici noroc cu vodafone-ul) Sau cand nici nu ne-am dat seama ca am inghetat pe o bordura vreo 2 ore intr-o seara sporovaind despre tot si toate si tinandu-ne de mana? Si totusi parca nici asta nu a fost inceputul. In mod sigur n-as sta cu oricine pe o bordura in frig si pe deasupra nici sa nu-mi dau seama cum trece timpul. Cred ca un ceva mic de tot a existat de cand primeam ciocolatele in fiecare dupa-amiaza si ne citeai micul print, cand mai gaseam cate un pretext sa ma invart cu Eliza pe holurile Cristianului pt inca un pupic de noapte buna (si ca tot veni vorba de Eliza… Glumele cu blonde ar trebui interzise. Sugerez sa se inventeze glume cu Magde. Nu de alta, dar ea s-a prins de ceea ce simt eu chiar inainte mea. Serios ca-i fata desteapta )

Ei vedeti? Si asa am ajuns la momentul cand ne-am cunoscut. V-am zis ca nu pot delimita unde prietenia s-a transformat in ceva mai mult? Prinvind in urma mi se pare atat de firesc… E ca in cartile pentru copii. Trebuie doar sa unesti niste puncte. Si, in final, cand se contureaza imaginea, nici nu-ti mai dai seama care a fost punctul de pornire. Si nici nu mai are importanta. Nu mai sunt niste puncte izolate. E o imagine compacta. Ce mai conteaza de unde am pornit cand desenul e gata si putem sa ne apucam de colorat?

Te iubi mult, puiuc, si La Multi Ani pentru maine (sac! sac! sac! asa sigur eu sunt prima )

Publicitate

De ce reclame? De cele mai multe ori sunt stresante, nu? Eu una ma uit din ce in ce mai putin la tv in ultima vreme. Mananca prea mult timp. La fiecare 15 min de film trebuie sa inghiti si vreo 10 min de reclame.

Totusi sunt si unele care mi-au atras atentia in mod pozitiv. Una din ele e cea care a starnit isterie in unele cercuri dupa ce a fost interzisa de CNA.

Mie mi se pare ca are un mesaj interesant si iese oarecum din tiparul reclamelor de tipul : “cu hochland nu regreti decat ca ai doar 10 degete” sau “vanish si uiti de pete”.

Tot in categoria reclame inteligente cred ca se incadreaza si cele de la Petrom:

Mi se pare absolut fascinant ca in Romania, in sfarsit, au inceput sa se promoveze astfel de valori.

Ar mai fi si reclamele de la Zaraza cu texte gen: “Pentru cei care nu cred ca o carte buna inseamna asul de trefla” sau cealalta:

Nu-i asa ca uneori reclamele pot fi chiar reconfortante?

Iom Haatzmaut - Israel 60

In fata unei minuni nici nu prea are rost sa mai spui mare lucru. O sa tot pun zilele astea cateva filmulete in incercarea de a crea macar o picatura din atmosfera de acolo. Imi amintesc de 2005 cand am fost la hidon si am avut experienta petrecerii chiar in Israel a acestei zile. Ce amintiri… de fapt ce an… Nu-mi vine sa cred ca au trecut 3 ani de atunci…pe de o parte parca ar fi fost ieri… si pe de alta parte parca ar fi fost undeva departe in alta viata.

Dar gata ca devin prea sentimentala pentru gustul meu. Cel mai bine ar fi sa nu incurc borcanele. Probabil ca intr-o zi voi scrie un post si despre ce a insemnat anul 2005 pt mine. Cred ca a fost cel mai plin de evenimente si cel mai plin de intorsaturi. Da… cand voi avea timp neaparat o sa povestesc despre asta in detaliu. Dar deocamdata v-am promis filmulete asa ca incep sa le pun

Copiii la Seder

Mai sunt doar cateva ore pana la Pesach. Suficient cat sa va urez inca o data Pesach Kasher veSameach, sa termin de invatat “Piata capitalurilor” pentru economie si, eventual, chiar sa ma si hotarasc cu ce sa ma imbrac diseara la Seder. Incredibil, dar am chiar si cateva minute sa mai scriu pe blog.

Majoritatea oamenilor asociaza Pesachul cu matza (pentru necunoscatori: chestia aia nedospita, subtire si crantanitoare) sau cu sederul, sau cu iesirea din Egipt. Mie imi place sa asociez cu povestea celor 4 fii: cel intelept (Haham), cel rau (Rasha), cel simplu - sau indiferent (Tam) si cel care nu stie sa intrebe. V-am pus in paranteze si variantele in ebraica pentru cazul in care cineva are nistre traduceri mai potrivite ale acestora in roamana si sa ni le impartaseasca. Si deci acestia sunt fii de la masa: cel care intreaba si vrea sa afle mai multe, cel care e rau-voitor, cel care e indiferent si cel care nu stie sa intrebe. Se spune ca la fiecare masa exista acesti 4 copii. Am citit numeroase interpretari. Unii spun ca toti pot fi impartiti dupa aceste categorii, ele fiind reflexia tipurilor de oameni. Altii sunt mai optimisti si zic ca acestea sunt doar stadii si ca fiecare poate avansa si, in cele din urma sa devina haham (intelept).

Mai sunt si opinii (si eu spre aceastea inclin) care sustin ca toti cei 4 copii se afla in fiecare dintre noi. Uneori iese la iveala indiferenta, alteori dimpotria inteligenta si implicarea…

Ceea ce cred e totusi cel mai frumos la povestea celor 4 fii e ca, desi unii nu sunt chiar cum ni i-am dori, cu totii sunt primiti la masa. De altfel asta mi se pare a fi un lucru foarte important in iudaism. Chiar daca faptele, infatisarea, gradul de inteligenta, sau stiu eu ce alte caracteristici lasa de dorit, chiar daca avem un numar considerabil de pacate sau fapte rele, evreii raman evrei.

La scoala, daca gresesti foarte rau, risti sa fii exmatriculat. Din punc de vedere juridic se practiva povestile cu expulzarea. Daca emigrezi dintr-o tara, iti pori pierde cetatenia. Si exemplele pot continua. Dar in iudaism, daca esti evreu, indiferent ce ai face, ramai evreu.

Si astfel ajungem la un alt lucru important. Ajungem la un concept relativ nou adaugat acestei povesti. E vorba de un al cincilea fiu. Si initial cred ca, la fel ca si mine veti spune: “potim? cum al 5-lea fiu? nu spuneam ca toti pot fi impartiti dupa aceste criterii: buni, rai, indiferenti, prostuti…Ce-ar mai lipsi?” Ei bine, al cincilea fiu exista. Si situatia lui e chiar mai rea decat a celui prostut care nu stie sa intrebe, decat a celui rau care nu vrea sa asculte sau a celui caruia nu-i pasa. Pentru toate acestea se pot gasi remedii. Dar cel care este intr-adevar in pericol este fiul al cincilea: cel care nici macar nu e la masa. Buni, rai, destepti, prostuti, ceilalti au sansa sa se schimbe, sa avanseze sau cel putin sa isi aleaga drumul in cunostinta de cauza. Au fost in jurul mesei. Dar cum ramane cu al cincilea? Ce poti face pentru el daca nici macar nu e acolo? Cum poti ajuta pe cineva despre care nu stii ca are nevoie de ajutor?

Eu nu gasesc raspuns la aceste intrebari. Poate ma ajutati voi. Cert e ca ceea ce ne ramane de facut e sa avem grija ca nimeni sa nu plece de la “masa”. Ca nimeni sa nu devina “copilul 5″. Uneori nu ne plac cei de langa noi, de la masa. Am vrea sa plece sau poate ne gandim chiar noi sa plecam. Si poate e normal sa se intample asta. Fiecare are dreptul sa se supere ca magarul pe sat din cand in cand. Important este -cred eu- ca inainte sa ne ridicam si sa plecam sa ne gandim foarte  bine ca nicaieri nu vom gasi o masa doar de hahami.

Cateva articole pe aceeasi tema gasiti aici, aici si aici.

Pesah Kasher veSameach

Avand in vedere ca tocmai mi-am citit prima felicitare de Pesah pe anul asta (by the way, thanks ), cred ca se poate numi deschis sezonul urarilor asa ca va doresc si eu voua toate bune. Sa aveti un Pesah minunat, sa-l petreceti cu cei dragi si sa nu suferiti prea mult din cauza lipsei painii (sau a biscuitilor si napolitanelor - cum patesc eu )

Si am si un cadou pt voi: cateva bloguri noi-noute si unele mai putin nou-noute, dar pe care abia de curand le-am descoperit si pe care le veti gasi si in blogroll imediat ce imi dau seama cum se face. (inca nu m-am obisnuit cu toate schimbarile pe care le-au facut astia de la wordpress). Si iata despre cine e vorba: Erwin (da, da vad ca nu prea mai e activ de o vreme si ca trebuia sa ma trezesc mai devreme,dar nu dati cu pietre. Cel putin nu in mine ), Dana (same story), David , Elly si Marcela. Ordinea e absolut aleatorie si sper ca n-am uitat pe nimeni ca nu as vrea sa mai fiu trasa inca o dara de urechi

LATER EDIT: Uite ca abia ce am scris eu postul si inca un bloguletz a aparut. Ies ca ciupercile dupa ploaie in ultima vreme. E vorba de cel al lui Alecs

Cadouri

Se pare deci ca nu primim cadouri… Nu-i nimic nu ne suparam.

La urma urmei si eu am o oroare e cadouri. A nuuuuu, nu cand primesc, ci cand trebuie sa dau. Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt o persoana egoista. Imi place sa dau cadouri, dar e un calvar sa gasesc CadoUL potrivit. Voi cum va descurcati la asta?

Stiu ca sunt unii care pur si simplu intreaba : “hei, ce vrei sa-ti iau?”, dar… asta deja nu mai are nici un farmec. Ca sa nu mai spun despre faptul ca il pui si pe celalalt intr-o situatie aiurea. Mi s-a pus de cateva ori aceasta intrebare si am dat, evident, raspunsul standard: “nu stiu… nu e nevoie sa-mi iei nimic. ” sau “ia ce vrei. O sa-mi placa pt ca e de la tine”. Multi se salveaza in aceste replici pt ca se simt prost sa ceara ceva anume, dar eu chiar o zic cu toata sinceritatea. Cred ca am un handicap. Habar n-am nici ce si-ar dori altii, nici ce as putea eu sa primesc.

Asa ca, din mila pt oamenii cu dizabilitati (that’s me ) dati-mi si mie idei. Care sunt cadourile perfecte? Sau ce cadouri ati primit voi si v-au placut in mod special? Ce cadouri ati oferit si au avut succes? Si, mai ales, cine vrea sa se specializeze pt job-ul de “consilier in domeniul cumpararii de cadouri”. Cred ca un asemenea job ar avea mare cautare. Eu una mi-as lua un astfel de consilier

LATER EDIT : La multi ani si geamanului lui Bloguletz!!!  Zeffy, sa-ti traiasca blogul (sub forma actuala si sub cea viitoare pe care o astept cu mare curiozitate)