Am o problema… la cap ;)

A trecut fix o luna. Cat de natanga eram eu… Credeam ca ma operez si apoi gata… ca dupa o julitura, iti dai jos pansamentul si totul e ca nou. Ma gandeam ca intr-o saptamana deja nici nu o sa se mai cunoasca. Ei bine … surpriza… nu functioneaza chiar asa.

Dar sa incepem cu inceputul. Asta vara simt eu… ceva … in crestetul capului. Ca un cucui. Nimic neobisnuit – la cum obisnuiesc eu sa ma lovesc de toate cele. Doar ca … nu mai trecea.

Am fost la doctorita de familie sa iau o reteta si a gandeam ca daca tot sunt acolo… sa ii zic sa se uite si ea. Si s-a uitat si ce a zis? A.. pai e ok, e probabil un lipom, sa nu-mi fac griji ca nu e grav, sa-l las in pace ca trece el. Si eu ce-am zis? Sa-l las in pace? perfect! Nici ca se putea mai bine. Si asa imi e mie frica de doctori si spitale. De ce sa ma obosesc?

Si totusi incepeasa creasca… Mi-l amintesc perfect pe Sorin cand mi-a zis “mergi totusi sa te vada un doctor ca nu e de glumit cu astea. Nu mai amana”

Si m-am dus, asa cum mi s-a recomandat la spitalul militar. Si a fost cea mai stupida experienta, clasica probabil pt spitalele de aici, dar absolut demoralizatoare. Am stat pur si simplu acolo 2 ore in fata unei usi fara sa se uite nimeni la mine. Asta bineinteles dupa ce il sunasem in prealabil pe doctor sa-l intreb cand sa vin.

Si am stat… si am stat… cine se baga in seama se mai descurca… eu de bleaga am zis ca nu trag ca taranu’ de doctori sau asistente. stau civilizat la rand. Si am stat cat am stat, am intrebat  asistentele de doctori… am stat din nou… Si pana la urma a venit o asistenta la mine si mi-a zis ca doctorul a plecat din spital si sa mai vin diseara. Pai buna treaba… si la ce sa ma vin? Sa stau iar ca proasta? Si am mai venit … nu

Si a venit vacanta de iarna. Am mers la Iasi si mama a zis sa mergem in vizita la o prietena dermatolog, asa sa-si dea ea cu parerea. Si foarte frumos am venit pe carul saracei intre Craciun si Anul Nou, printre brad si dulciuri a zis sa se uite si la mine. Si sa-si dea cu parerea. Si ce-a zis? “Te duci direct la urgente! Vezi cine e de garda si imi zici ca sa stiu cu cine sa vorbesc sa te trimit”. Fiind 29 decembrie, va dati seama cam cati doctori erau la urgente… dintr-o liste de vreo 6 pe care ii stia ea nu era niciunul.

Offffff… tre sa fug…

Va urma…

despre alegeri… dar nu numai

Vad ca s-a starnit o zarva intreaga cu delegatii, cum or sa fie alegerile, daca se fac cu plicuri sau cu stampile, statistici cu tineri vs ne-tineri, pariuri, previziuni, barfulite (coltul zvonotecii se intitula la David pe blog daca nu ma insel) …

Va marturisesc ca era cat pe ce sa fac o mare greseala. Am vazut eu ca toata lumea candideaza si ce mi-am zis? Daca ala sau ala pot, eu de ce-as fi mai prejos? Nu sunt eu atasata de comunitate? N-am si eu o viziune? Nu contribui si eu cumva? De ce n-as avea si eu un cuvant de spus? Cat pe ce sa candidez si eu. Bine ca mi-a dat Dumnezeu – cum s-ar spune – “mintea cea de pe urma” si mi-a trecut cheful de candidat. Nu m-ar fi prins ipostaza.

Oricum, in toata povestea asta cel mai mult ma amuza cum se poarta discutii despre tineri intr-o maniera de parca tinerii ar fi o specie cu totul aparte… fabulos

Pronosticuri nu dau. Habar n-am cine o sa iasa si nici nu pot sa spun ca ma intereseaza din cale-afara. De mers la vot o sa merg, dar nu mai am de mult iluzii naive. Cum as vrea sa ma raportez la aceasta comunitate? De la cateva mii de km distanta.

Pana atunci, vorba lui Stefan: “facem ce putem, ce nu putem nu facem” … fara idealuri, fara sperante, fara iluzii…deci si fara dezamagiri – ca intr-un job dupa ce ti-ai depus preavizul.

Days and days

There are days when you feel smart and great and enthusiastic…  You simply feel that you can rule the world… You think that everything is wonderful. You think everyone is wonderful. You think you are wonderful. And even more, you think the others think the same about you.

And then… the next day, everything is going bad… you’re not that smart any more,  you don’t feel as appreciated as you used to… people are not as great as you thought the day before…

On the bright side… I learned a valuable lesson:  it’s great to have friends … just try not to count on them… Having no expectations really makes things much easier and enjoyable…

I’m just sad. It will pass away. I hope tomorrow will be a better day. I’ll see the bright side of things again. I’ll … I’ll be fine

I just … feel blue…

LATER EDIT:  Un status interesant pe care tocmai l-am vazut la colega mea de banca din liceu: “In viata este ca si la bal mascat: cand toata lumea isi scoate masca, se duce veselia.“

I’m in a good mood

Cred ca e un titlu bun pentru primul post al acestui an. Ce mai e nou in ultima vreme? Pai examene, teste, gaura in cap (tot imi zic ca o sa scriu intreaga poveste intr-o zi si tot nu-mi gasesc timpul… dar o sa o scriu), proiecte, talmud tora and… best of all British Council.

Mi-am dat seama ca nu v-am prea povestit despre asta, asa-i?Reciteam posturile precedente si imi dau seama ca apar doar franturi de poveste.O sa incerc sa ma revansez. adeavrul e ca am avut parte de ceva coincidente ce s-au dovedit a fi noroc cu carul.

Tineti minte postul asta? Ei bine… nu m-au mai contactat. (noroc nr. 1) Si nici planul meu de a gasi loc la vreo gradinita nu a mers (noroc 2 ) Cu toate astea mi-am zis sa-mi mai incerc nororcul. Am mai trimis CV-ul si pentru un alt internship aparut ulterior. Stiu ca era intr-o vineri. Era super frig si urat afara, ploua rau. Abia ajunsesem in camera. Eram uda leoarca si nu visam decat la un dus, dar acesta era – ca deobicei cand imparti baia cu inca 3 oameni – ocupat (noroc nr. 3) si cum ma pregateam eu sa merg la sinagoga mi-am zis ca cele cateva minute pe care oricum le pierd asteptand sa intru pe net. Si am dat de acest internship ca asistent de profesor. Ce putea si mai frumos? Doar ca in program era trecut marti-vineri 13:00 – 16:00. asta insemna sa imi schimb cateva ore, sa incerc sa-mi mut niste seminare cu o alta grupa… in plus aveam proaspata in minte experienta precedenta unde nu ajunsesem nici macar la interviu…M-am gandit m-am razgandit… pana la urma am trimis CV-ul. Si l-am trimis la fix pentru ca era ultima zi de inscrieri. Ce s-ar fi intamplat daca ma inscriam la primul (pe un alt post), sau daca nu aveam alea 10 minute de pierdut pe net? Sau daca nu intram pe site-ul lor? Sau daca preferam sa imi fie comod si sa nu-mi fac griji pt schimbarea orarului? Sau daca nu ma sunau sa ma cheme la interviu? Sau daca nu treceam de interviu? Sau daca ma bazam ca daca nu m-au sunat pana in ziua stabilita nici nu or sa mai sune si imi gaseam altceva. Sau daca imi ieseau planurile initiale ? Aproape ca ma sperii cand ma gandesc cate lucruri puteau fi altfel.

Cert e ca totul s-a aranjat perfect si sunt cum nu se poate mai multumita. Am cunoscut niste oameni extraordinari, e un climat placut, fac ceva ce imi place si simt ca eforturile imi sunt apreciate, invat lucruri noi, invat sa ma confrunt cu situatii neasteptate, sa “prind din zbor” (si e atat de diferit fata de “prinsul din zbor” de la locul de munca de anul trecut). Stiti alea cu “sa mergi pe stada zambind” ? Chiar se intampla. Nu plec de acolo secata de puteri, ci din contra – parca ma incarc cu energie. Este pur si simplu MI-NU-NAT. Nu credeam (cu atat mai mult dupa anul trecut cand am inteles ceva mai bine ce e o slujba) ca poti fi atat de entuziasmat de un loc de munca. Dar se pare ca e posibil. Si da, nu trebuie sa imi ziceti, mi s-a mai zis ca job implica si partea baneasca. Doar ca e atat de grozav, ma simt atat de bine si invat atat de mult incat chiar nu conteaza. Chestiile pe care le invatam noi pe la FMO despre motivarea personalului si motivarea morala… chiar functioneza…

– Thank you! You’ve been a star, I don’t know what we would had done without you!

– You would probably just got another teaching assistant.

– No, it’s not the same, you are great.
Sunt constienta ca mare parte e doar motivare, i-am auzit vorbind si cu clientii si stiu cum functioneaza diplomatia (diplomatia fiind definita ca o capacitate de a-i spune cuiva sa se dupa naibii in asa fel incat sa ajunga sa astepte cu nerabdare calatoria), dar chiar si asa… Cand ai o mie de chestii pe cap si trebuie sa le rezolvi pe toate deodata, simplul fapt ca iti gasesti 2 minute sa ii spui cuiva ca il apreciezi cred ca inseamna ceva.

Pur si simplu ii ador pe toti!

La multi ani 2010!

Pentru ca postul anterior a fost cam insipid, vreau sa mai adaug ca urari cateva measje frumoase. Nu le-am scris eu, dar mi-au placut si sper sa va placa si voua:

iarta…iubeste…zambeste…exprima-te…relaxeaza-te…ajuta un batran…accepta un compliment…asculta-ti prietenii…reia un proiect abandonat…fii intelegator cu tine si cu altii…uita-te la un album cu fotografii…picteaza un tablou…asculta tacerea…aminteste-ti in totdeauna ca nu esti singur…spune-le celor dragi cat de mult ii iubesti…imagineaza-ti ca astazi nu ai nici o grija…joaca-te cu un copil…citeste o carte buna…alege-ti o stea pe cer…fii copil inca o data…da-ti voie sa mai si gresesti…lasa-i pe alti sa te ajute …renunta la ce nu-ti place…indeplineste-ti promisiunile…inchide ochii si imajineaza-ti ca esti pe o plaja tropicala…priveste atent o floare…cumpara-ti ceva ce iti doresti de mult…spera ca ceea ce-ti doresti se va indeplini…ajuta-i pe altii…respira profund…fa-ti un cadou…iubeste…

Iti doresc ca in anul 2010 sa ai parte de 12 luni de sanatate, 52 de saptamani fericite, 365 de zile cu bogatie, 8760 ore de intelepciune, 525600 minute de distractie si in final 31536000 de secunde petrecute alaturi de persoana pe care o iubesti!

Nu iti doresc ca Noul An sa iti aduca in dar indeplinirea tuturor viselor, ci sa ai puterea de a le face fata atunci cand se vor implini…

Fie ca noul an sa-ti aduca mai multe zambete decat impotriviri, mai multe reusite decat infrangeri si mai multe impliniri decat te-ai gandit vreodata

Si, ca sa nu mai fim asa de siroposi, si un mesaj pentru o categorie mai speciala de “prieteni” :  ce-mi doresti tu mie, iti doresc si eu tie, si chiar de  100 de ori mai rau !

La multi ani 2010 !!!

La multi ani!

Vreau doar sa va urez un an nou, bun, frumos si plin de impliniri. Si nu in ultimul rand sa petreceti cat mai frumos de revelion.

Se mai termina un an. De data asta nu am chef de tras linii si facut calcule. De fapt nu am mai deloc chef… de mai nimic…Spre deosebire de ceilalti ani eu nu mi-am prea facut planuri pe anul care vine. Ultimele zile le-am avut ocupate cu indeletniciri ceva mai putin placute. Dar ce-a fost mai rau a trecut. Sau cel putin asa sper. Momentan astept doar sa vina sfasitul saptamanii, sa mai scot din bandaje si sa pot pleca inapoi la Bucuresti.

CUM II SUPORTA PAMANTUL???

Nu, nu sunt deloc furioasa. Sunt chiar calma, fericita, multumita, incantata! De ce? Sa va redau un schimb de mailuri de pe grupul seriei noastre la facultate. Concluziile le trageti voi.

Mail 1:

facem maine finante?

Mail 2:

Buna ziua,

Am aflat si eu astazi dimineata ca profesoara de finante nu o sa vina astazi, dar, a lasat de inteles ca incearca din rasputeri sa vina maine pentru a ne da mult asteptatul test…daca nu poate sa ajunga maine o sa fiu sunat maine dimineata, asa ca o sa va rog ca inainte de a pleca de acasa sa va verificati e-mailul pentru ca daca aflu ca nu se face va dau imediat e-mail pe grup!

Numai bine!

Mail 3: (al meu)

Mi se par absolut incantatoare grija si respectul de care da dovada in relatia cu studentii. Eu zic ca nu are niciun rost sa ne mai anunte cu atat de muuuuult timp inainte (mai ales ca avem si test). As recomanda chiar sa sune poimaine sa anunte daca facem sau nu maine cursul.

O seara minunata tuturor!

Mail 4:

Magda, dupa parerea mea, ea nu are nicio vina. Chiar are probleme de sanatate mai grave decat o gripa sau o raceala, si dupa cate a spus ea, isi doreste sa tina cursul de maine, dar acest lucru depinde de felul in care se va simti maine, de aceea nu a putut sa dea un raspuns astazi.

Si o informatie “secreta”: ne va da maine raspunsul pentru ca vrea sa ne dea test maine…

Mail 5: (din nou eu)

Nu am acuzat-o ca are sau nu vreo vina. Dar nu prea imi dau seama ce vina am eu si restul de vreo 100 de stundenti din serie, care poate vor si ei sa plece acasa sau pur si simplu nu au niciun chef sa mearga pe vremea asta degeaba pana la facultate si inapoi. Si, cu atat mai mult pentru ca avem test mi s-ar fi parut corect sa stim din timp ca sa ne pregatim.

Are tot dreptul la propriile probleme personale (desi, bineinteles atunci cand noi le avem pe ale noastre raspunsul e “de ce vii si-mi spui mie? Nu-mi pasa”. Si stiu asta pentru ca acest raspuns l-am primit eu atunci cand am lipsit de la prima lucrare), dar la fel cum nici cursul trecut nu l-am facut putea sa ne anunte ca nu facem si gata. Eu una prevad ca o sa se repete povestea de saptamana trecuta. O sa venim la facultate si acolo o sa aflam ca de fapt putem pleca acasa.

Nu as vrea sa imi fie luate in nume de rau remarcile. Nu incerc sa caut vinovati. Doar spun cum mi s-ar fi parut corect sa procedeze. Dar fiecare cu parerea lui…

Inca o data o seara placuta

Mail 6:

Nici eu nu sunt de acord cu ceea ce face dar nu avem ce face. Singurul lucru pe care il pot si il voi face e sa va anunt imediat cum aflu.

As putea sa ii fac reclamatie la decanat, dar nu cred ca e in folosul nostru:).

Daca ar exista un mail 7, ar arata probabil asa:

Halal generatie ‘89 ce suntem. Nici o forma de revolta nu e in folosul celor care o initiaza, dar unde am fi fost acum daca nimeni nu ar fi luat atitudine?

Acest mail insa nu o sa existe. Ce rost ar avea? Ar fi pur si simplu etichetat ca patetic si nu ar face nicio diferenta. Nu stiu ce ma infurie mai rau: cei care cred ca pot face orice sau cei care le permit chiar sa o faca.

Support

It’s wierd how support may come from the people you less expect… how understanding come from the less empathic… how you don’t fell better after people tell you that everything it’s going to be fine, ’cause you know it won’t, but you fell – if not better than at ease, being told that things are not ok, and probably they won’t be, but you will survive anyway and you will find some way to be happy again… that most people are crap, but there are some people who aren’t and that you should value them more… that it won’t be easy, that aren’t any written receipees, but that eventualy you’ll find your own way out of it. Thanks for beeing there even if it’s not the best moment, even if you don’t like me, even if you don’t call me a friend… just because I asked for help

Stiu sa ma joc foarte bine

Vineri a fost ultima zi de la British Council inainte de vacanta. Stiu ca nu am apucat sa va povestesc prea multe despre cele cateva saptamani, dar o sa incerc sa ma revansez. Am participat la o petrecere a lui Lilyana cu o grupa pe care o avea Mihaela, deci ii vedeam prima oara pe copii. Dupa cateva joculete o fetita a venit la mine si mi-a spus “Stii sa te joci foarte bine”.  Nu e neobisnuit? Nu “frumos” sau “dragut” sau “interesant”, ci “bine”.  Un fel de clasificare in bine si prost, corect si gresit. Nu poti sa te joci oricum. Copiii vad jocurile ca pe ceva destul de serios – se pare. Si iata ca eu ma joc foarte bine.

Tot foarte rewarding mi se pare si faptul ca  Ema mi-a spus ca cei mici (grupa la care trebuia sa merg in mod normal) mi-au simtit azi lipsa (cat am fost la Liliana). Iar despre faptul ca Alesia a venit mai devreme ca sa fie sigura ca nu rateaza niciun joc ce as mai putea spune? Si mentionez ca jocurile astea nu fac parte din orele de curs. Pur si simplu jucam joculete pe hol cu cei care ajung prea devreme ca sa nu se plictiseasca. Si acum cateva zile Vlad m-a rugat sa raman si la cursul lor.

E extraordinat feedback-ul pe care il primesti de la copii. Iar aici am impresia ca sunt intr-adevar apreciata atat de copii cat si de profi.

Tot vineri a fost si petrecerea staff-ului, dar despre asta intr-un post viitor.

Triumful marlaniei

Triumful marlaniei ! Si eu care credeam ca dezamagirea mea in legatura cu lumea asta isi atinsese limitele… se pare ca intotdeauna e loc de mai rau. Noi surprize in fiecare zi. Oare ce imi rezerva ziua de maine?

Dar la urma urmei de ce nu? Asa cum am spus de nenumarate ori in ultima vreme nu am niciun motiv sa ma plang. Fraude? Autobuze?  90 si % in republica Moldova? Ce mai conteaza? La urma urmei chiar e reprezentativ pt Romania. Frumoasa tara totusi, pacat doar ca e locuita.

Ma gandesc foarte plictisita ca tot motto-ul e degeaba si ca nu mai are ce sa ma mai surprinda. Dar asa am spus si joi, si vineri, chiar si sambata. Dar ghiciti ce: dupa ce pana si duminica am reusit sa raman uimita, a venit si ziua de azi. Dupa ce timp de 4 zile consecutiv zici ca nu te-ar mai uimi nimic si de fiecare data te inseli, asta te pune pe ganduri. Dupa ce spui “nu-mi vine sa cred ca s-a ajuns aici” si totusi vezi ca se merge si mai departe, tot ce pot sa mai spun e  “Felicitari!”

Felicitari celor carora le-au iesit jocurile. Felicitari si celor care isi cunosc interesul si stiu sa si-l urmeze indiferent de situatie, fiind totodata impacati cu ei insisi. Felicitari si sustinatorilor lui Basescu. Va doresc sa va bucurati de el din plin.

Cum sa fii un jeg moral si tot tu sa pozezi in victima? Cum sa fi o curva politica si apoi sa o faci pe marele martir? Cum sa iti motivezi egoismul sustinand ca tot ce faci e spre binele poporului?

La asa tara asa presedinte.

P.S. Acum ca mi-a trecut furia, am inceput sa o si inteleg. Spuneam ca ma infurie oamenii din jurul meu. De fapt eram furioasa pe mine ca le permit sa fie acolo. Nu mi-e rusine de cei de langa mine – asta nici macar n-ar fi asa rau. Mi-e rusine de mine ca sunt printre ei. Not anymore! Bye -bye, Romania.  Nu stiu cand o sa plec propriu-zis (ca o sa fie un an, doi sau zece), dar de plecat plec. Si pana atunci toleranta ZERO la oamenii fara caracter. Pot sa inteleg orice, dar nu rautatea gratuita.