franturi de ganduri

Nu-i asa ca timpul trece foarte repede? Cei care tocmai au dat bac-ul probabil ca spun ca a 12-a si liceul au trecut mult mai repede decat se asteptau, ca nici nu si-au dat seama cand au zburat 4 ani. Noi cel putin asa ziceam vara trecuta.

Acum insa imi dau seama ca si primul an de facultate a zburat. Parca mai ieri dadeam si eu bac-ul si imi faceam griji in privinta admiterii, faceam contestatie la romana sau legalizam documente pe inscriere la facultate… prima zi la camin… prima zi de facultate… primul seminar (care a fost la micro) …  prima sesiune… toate au venit unele dupa aletele parca asa repede. Am terminat primul an de facultate. Spre surprinderea multora (poate chiar si a mea) am supravietuit primului an in Bucuresti. A fost chiar bine.

Acum e vacanta, e vara, dintotdeauna asta a fost partea mea preferata a anului.

Acum stau si pierd vremea prin casa. Cautam niste CD-uri cu poze si inevitabil am ajuns in sertarul cu amintiri. V-am mai povestit de el: poze, scrisorele, biletele, carnetele de amintiri si tot felul de fleacuri.

Si am inceput sa recitesc carnetelele de amintiri. E o treaba foarte placuta si tot odata destul de zguduitoare. Zambesc si imi amintesc cu placere remarcile de genul: “P.S. Trasnetul NU e zgomotul facut de fulger”, iar pe de alta parte ma intreb cat de sincere au fost mesajele de tipul “esti o persoana care emana finete, caldura, prietenie si bunatate prin toti porii” (si ma refer la asta in contextul persoanei care l-a scris).  Si daca e sincer atunci cum de atitudinea fata de mine s-a schimbat asa radical?

Citesc si fara sa vreau categorisesc aceste mesaje in : sincere, ipocrite, lipsite de interes. Si ma intreb cum de unele lucruri s-au schimbat atat de mult. Cel mai tare ma intrsiteaza sa vad mesaje de genul  “Nu stii cat de dor mi-a fost de tine 2 ani de zile, ma gandeam la Szarvas si te vedeam pe tine! Nu te voi uita never ever” care stiu erau sincere, dar acum nici nu ne mai dam buna-ziua pe mess.

Chiar ma gandeam ca ar fi interesant sa pun aici cateva mesaje , fara autor si sa vedem cine si le recunoaste. Ce ziceti?

Si s-a mai incheiat un an de Talmul Tora

Uneori chiar ma satur sa fiu atat de zapacita. Mi-am zis ieri toata ziua sa nu uit aparatul foto cand merg la Talmud Tora. Dar cand in sfarsit am plecat… ghici! L-AM UITAT! Evident!

Sunt unele momente atat de frumoase, pe care as vrea sa le pastrez macar prin poze, dar de cele mai multe ori e ba Shabbat si nu e voie, ba Shavuot si nu e voie, ba altceva si nu e voie. Si, cand in sfasit prind si eu un moment ce ar fi putut fi imortalizat… evident imi uit aparatul foto.

Dar sa va povestesc cum a decurs ultima lectie de Talmud Tora a acestui an:

Initial Beni ne-a batut pe mine si pe Alina la Memory Game, dupa care a ajuns si Dara (cea mai mica cursanta a noastra) si ne-a batut pe toti.

Hai sa facem o paranteza ca sa va mai povestesc de Dara, vreti? In primul rand e o scumpa, In plus e si foarte inteligenta. Sa va povestesc ce a facut saptamana trecuta. Am inceput ora tot prin joculete: memory game, puzzle, chestii d-astea. Dupa care le-am propus sa trecem la un alt joculetz – l-am numit eu. Si am inceput sa le explic. Sunt trei gramajoare cu biletele cu 3 tipuri de intrebari (cu variante de raspuns, cu adevarat sau fals si intrebari cu raspuns liber). Fiecare membru a celor doua echipe da cu un zar si in functie de rezultat trage o intrebare dintr-una din gramajoare… si tot asa…

Si deodata ma intrerupe Dara si-mi spune: “Hei, ne pacalesti, astea sunt lectii, nu sunt jocuri. Jocurile sunt asa… nu stiu… altfel… trebuie sa faci ceva cu mainile…Asta nu e joc”. (asta a fost primul moment in care m-a uimit)

Cadem pana la urma la invoiala sa incercam sa vedem daca nu cumva e si asta distractiv.

Si dupa primele 5 minute, ce-mi spune? Asta fiind al doilea lucru care m-a uimit: “Ai avut dreptate. E si asta joc si e distractiv”. Ma asteptam sa fie distractiv. Doar asta era scopul biletelelor colorate, a zarului, a stickerelor, a echipelor si a variantelor de genul: Unde a primt Moshe Tora? a) pe muntele Moria; b) pe muntele Sinai; c) pe muntele Hebron; d) la Cristian.

Ceea ce nu ma asteptam era ca ea, din propirie initiativa sa afirme -asa deodata- ca s-a inselat si ca e distractiv.

Si acum ca v-am mai dat un exemplu care sa evoce cat de surprinzatori, de imprevizibili si de scumpi sunt cei mici, sa inchidem paranteza si sa revenim la ultima ora de Talmud Tora.

Bineinteles ca anul nu se putea incheia fara un jewpardy. Cred ca nici nu e nevoie sa va mai povestesc cum initial copiii vroiau sa fie echipa fetelor contra echipa baietilor (dar tragerea la sorti a decis altceva), iar cum la final, cand sa schimbam echipele, Vlad nu mai vroia sa plece din echipa fetelor.

Dupa ce am terminat primul joc, copiii m-au rugat sa ma incercam o data cu aceleasi intrebari. Asadar am schimbat echipele si am repornit jocul. Si surpriza: nicio echipa nu a mai gresit nicio intrebare.

Poate pentru cititorul de rand nu e nimic surprinzator in asta. Dar pt d-alde Cristi, care facea jewpardy-uri in Cristain cu copii, in timp ce Marc & co alungau mascatii din curtea din spate, e destul de evident de ce spun ca surprinzator. De cele mai multe ori cand reluam concursurile tot se mai strecura cate o greseluta. De ce? Pentru ca cei mici obisnuiesc sa fie atenti la intrebarile lor, nu si la ale celorlalti. Sau sunt prea nesiguri de raspunsurile lor. A fost chiar comic la Hidonul de anul asta. Din greseala -sau nu- la proba orala s-a repetat o intrebare care fusese deja la proba scrisa. Si acelai concurent a raspuns gresit la proba scrisa, dar corect la proba orala (desi rezultatele la scris nu se stiau inca si deci nu avea de unde sa stie ca a gresit-o atunci.)

Ora s-a sfarsit prin decernarea diplomelor si acordarea premiilor, care din lipsa bugetului au constat doar in niste canute cantatoare. Copiii au parut totusi foarte entuziasmati de ele, desi, daca ma gandesc mai bine, nu stiu cat de fericiti au fost si parintii )

Am ras, ne-am imbratisat… si s-a mai terminat inca un an de Talmud Tora. Al treilea meu an de Talmud Tora, primul aici in Bucuresti. Pentru mine a fost foarte placut. Si daca iau in considerare ideea lor de a face summer school Talmud Tora sau macar sa terminam cursul saptamana viitoare si sa mai facem si atunci o ora, sau macar inca de cateva ori  pe vara sau macar sa mai vorbim pe mess… sau… sau… cred ca pot concluziona ca nici lor nu le-a picat prea rau.

Sesiunea scoate la iveala orgolii nemasurabile

Bine ca a trecut sesiunea si si mai bine ca am trecut si eu cu bine prin ea. E adevarat, mai trebuie sa mai primesc rezultatul si la examenul de contabilitate, dar nu cred ca am de ce sa-mi fac griji in privinta lui.

Am fost astazi sa ne luam notele la macro si am asistat la o scena care pur si simplu m-a dezgustat. Banuiesc ca e cazul tuturor grupelor sau facultatilor sa fie unii studenti care sa aiba ca obiectiv sa treaca iar altii vor note mari. E normal si mi se pare chiar ok sa fie asa. Niciodata nu i-am inteles pe cei care nu invata, sunt complet pe langa subiect si gasesc ca argument pe care sa-l spuna celorlalti chestii de genul “cum? tu te plangi ca ai 8? da eu ca am 5 ce sa mai zic?” Normal ca pentru cineva care a muncit foarte mult 8 e o nota mica, iar pentru cei care abia au scris cate ceva 5 sa fie o nota foarte multumitoare.

Pana aici toate bune si frumoase. Din pacate uneori ajungem si in extrema cealalta, exemplificata prin scena de care va spuneam.

Si imi aud azi o colega de grupa foarte ofticata povestind. ” Am luat 7. Va vine sa credeti? Nu inteleg cum s-au pus notele astea. Cu siguranta mertam mai mult. Dar stiti cine a mai luat acceasi nota ca si mine x, y, z. “  Ca si cum  ea ar fi fost un fel de geniu, iar x, y, si z erau niste imbecili notorii. Si partea cea mai aiurea e ca pe fata respectiva fiinta ofticata era mai mult decat prietena cu x, y, si z. Si celelalte 2 care ascultau in loc sa o contrazica sau pur si simplu sa nu spuna nimic ii mai si tineau isonul. Si asta avand in vedere toti cei implicati in poveste sunt un grup mare si fericit de prieteni.

Sau inca o poveste:

Ma intalnesc pe hol cu cele doua persoane de care va spuneam si ma intreaba : ce note s-au mai luat? Si eu le spun ce am auzit si eu: ca s-au luat note mici, ca a fost o grupa din care au trecut doar 4 studenti, ca pana si cutarica a luat 8. (prin cutarica a se citi o colega care invata super mult, are aproape 10 pe linie, e super inteligenta si mai ii mai si ajuta de fiecare data cand are ocazia si pe ceilalti. inclusiv pe acestea 2, fiind toate parte a grupului mare, prietenos si fericit de care va povesteam si mai sus.) Si care a fost reactia lor? “Vai ce bine! Inseamna ca acum mai sunt doar nu-stiu-cate sutimi diferenta intre noi”

:O Ha? Cand am ajuns aici? Eram toate prietene, ne trimiteam cursuri, ieseam impreuna, stateam de vorba de vrute si nevrute, ne ajutam cum puteam. Iar azi ma intreb cand am ajuns aici. Si oare ce se spune si despre mine pe la spate? Oare cat s-a discutat zecele pe care l-am luat la sisteme?

Asta in contextul in care eu ma cert cu profa de engleza sa ii puna 9, nu 8 unei colege.

Desteapta fata sunt!

P.S. Sa ma astept la vreo razbunare sangeroasa daca cumva am tupeul sa am o medie mai mare decat onorabilele mentionate anterior?

Facebook again

Cu siguranta va amintiti de dilema mea cu privire la acest site. Nu de putine ori m-am gandit sa imi inchid contul. Si de si mai multe ori m-am contrazis cu multa lume (de la Ina pana la David)  apropo de ipocrizia pe care o starneste acest gen de network-uri.

Am remarcat ca evenimentele deosebite gen zile de nastere, nunti, sarbatori s.a.m.d. sunt cele mai bune ocazii de etalare de zambete false sau dezmierdari penibile adresate celor despre care ieri-alataieri nu aveam decat cuvinte rele.

Ma uitam azi pe facebook la cei  102 prieteni pe care ii aveam in lista. Si am inceput sa sterg. Am inceput cu cei carora le-am acordat incredere si care m-au dezamagit, am continuat cu cei cu care oricum nu am mai vorbit de secole si in final am decis sa ii sterg pe toti. Nu am inchis contul pentru ca acest site are si parti bune, dar am decis sa o iau de la capat si sa aleg cu mai multa grija pe cine vreau si pe cine nu sa consider prieteni. Si in felul asta o sa impusc inca un iepure. O sa evit ca si ziua mea sa fie un prilej de etalare publica a ipocriziei. In felul asta imi vor face urari cei care chiar isi amintesc de ziua mea si mi-o vor spune in privat, nu pentru ca da bine ca ceilalti sa vada asta.

Deci imi cer scuze pt cei cativa – poate mai putini decat degete la mana – pe care i-am sters impreuna cu ceilalti si pe care ii consider cu adevarat prieteni.

UPDATE: Dupa o scurta discutie cu Miriam Bloch (singura persoana pe care o cunosc care poate fi simultan ingrozitor de antipatica, dar si adorabila) am decis ca cel mai bun moment pt a face ceva (in speta – a o lua de la capat ) e ACUM

Ce sa faci cand esti dezamagit?

De ceva timp cred ca mi s-a pus o pata pe creier. Nu conteaza despre ce e vorba. Cine trebuie sa stie stie si cine nu oricum nu o sa afle. Problema nu e pata propriu-zisa. Fiecare cu piticii lui sau cum se mai spune unii au pasarele, altii stoluri intregi.

Ideea e ca in contextul acestei pete pe creier de care va ziceam am inceput sa descopar lucruri destul de suparatoare. De exemplu ca oamenii pe care ii credeam loiali, nu stiu ce inseamna loialitatea, iar cei cu care discut despre asta si cica ma inteleg se pare ca au impresia ca “persoanele de fata se exclud”. Sau ca atunci cand e vorba de ele regulile sunt altele.

Deci pe scurt sunt dezamagita de cateva persoane si oricat de mult am incercat sa gasesc o rezolvare nu a prea functionat. Am trecut si prin perioada “hai sa las eu de la mine”, chiar si de partea cu “ma supar si-mi iau jucariile si nu mai vorbesc cu voi”. Am ajuns la o concluzie mult mai rezonabila si aparent mult mai de dorit: nu mai am niciun fel de asteptari.  E totusi destul de trist. Probabil ca in scurt timp o sa-mi treaca. O sa fie ca orice suparare. A trecut si gata, o sa si uit. Dar diferenta fata de toate celelalte tipuri de suparari va fi aceea ca niciodata nu va mai fi cum a fost.

Dirigul meu obisnuia sa ne avertizeze cand faceam tampenii sau eram neascultatori sau nu invatam sau alte chestii de genul asta pe care le fac elevii in liceu : atunci cand dezamagesti pe cineva nu mai pori schimba asta, nu o mai stergi niciodata si nimic nu mai e ca inainte.

Nu o sa ma bazez pe acel proverb arab care spune ca Daca un prieten te dezamageste o data e vina lui, daca te dezamageste si a doua oara e vina ta ca i-ai permis sa-ti mai fie prieten. O sa adopt ideea dirigului si intr-un fel cred ca e mai trist, dar deja nu mai depinde de mine.  O sa fim in continuare prietene, dar nu o sa mai fie niciodata cum era.

mesaj dragut primit

Stiti mailurile alea cu “citeste si da mai departe” ? Alea cu trimite la inca 175035 persoane, apasa nu-stiu-ce taste si numele persoanei iubite va aparea pe ecran, vei avea noroc urmatoroo 2500 de ani si ti se vor implini 763,2 dorinte?

Tocmai am primit si eu inca un astfel de mail. Nu l-am trimis la 2 miliarde de prieteni, deci nu mi se vor implini 763,2 dorinte in urmatoarele 5 minute si nici nu voi avea 1000 de ani de noroc. Totusi nici nu mi s-a intamplat nimic oribil pt ca am intrerupt acest minunat sir al spamurilor. (e drept ca a trecut abia putin timp – poate ca abia urmeaza. Promit sa va tin la cutent)

Totusi mailul mi s-a parut dragut asa ca as vrea sa vi-l impartasesc.:

• Am invatat ca nimeni nu este perfect…  Pana cind nu te indragostesti.
• Am invatat ca viata e dura… Dar EU si mai si!!!
• Am invatat ca sansele nu trebuie niciodata pierdute…Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana..
• Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.
• Am invatat ca ar trebui mereu folosite vorbe bune… Pentru ca maine poate va trebui sa le retragi.
• Am invatat ca un zambet e un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul.
• Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt… Dar pot mereu sa fac cite ceva.
• Am invatat ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.
• Am invatat ca ai dreptul sa fii suparat, dar nu ai dreptul sa fii rau.

Ma nishtana hailala haze mikol haleilot?

Prin ce se deosebeste aceasta noapte de celelalte nopti?

Chiar asa… Prin ce credeti ca se va deosebi? Ceva predictii pentru diseara?

O sa incep eu: Cred ca se vor aduna in jurul meselor oameni ce vor corespunde tuturor celor 4 tipuri de copii metionate in hagada: haham, rasha, tam, seino iodea lishtot… cel intelept, cel rau (tradus si prin nelegiuit), cel simplu si cel ce nu stie sa intrebe. Stiti despre partea asta cu copii, nu?

Daca nu stiti, o gasiti in Hagada. Rezumatul e urmatorul: la masa se aduna toate cele 4 de tipologii umane mentionate mai sus si ni se spune ce atitudine trebuie sa avem vis-a-vis de fiecare:

• pe cel intelept invata-l traditiile
• celui simplu spune-i cum am fost scosi din Egipt
• cu cel care nu stie sa intrebe deschide tu discutia

Si mai e cel rau pe care am preferat sa-l las la final. Daca parea ca pentru fiecare  exista o solutie si ca fiecare trebuie acceptat asa cum e, solutia prezentata pentru rasha, pentru cel rau e una -poate- surprinzatoare prin cat e de … nu dura, ci mai degraba de neclintit. Si aici o sa va scriu exact ca in Hagada: “Si pentru ca s-a exclus singur din colectivitate, neaga un principiu de baza. De aceea si tu strepezestei dintii si spune-i: de aceea mi-a facut Dumnezeu aceasta cand am iesit din Egipt. Mie si nu lui, daca ar fi fost acolo n-ar fi fost eliberat. “

Ce deducem de aici? O sa va dau interpretarea mea si astept si alte interpretari daca aveti.

O sa fac o paranteza: Stiti reclama aia cu greierele si furnica de la Alpha Bank? Unii suntem furnica si economisim altii suntem greiere si chetuim… si e in ordine

Poti fi intelept sau simplu… Poti sa ai o gramada de cunostinte, sau sa nu le ai si sa incerci sa le inveti sau poate ca nici macar nu stii de unde sa incepi si cum sa intrebi. E in ordine. E responsabilitatea celorlalti sa gaseasca cea mai buna metoda pentru a te ajuta. Dar atunci cand devii rasha, cand te excluzi si te dezici de ceva, nu mai ai dreptul sa arati cu degetul si aventual sa arunci cu noroi. Iar cei din jur nu au nicidecum datoria de a gasi calea de a te ajuta si sprijini. Resposabilitatea lor e sa-ti “strepezeasca dintii”.

Hag Pesah Kasher ve Sameach! Sa aveti un Pesah fericit alaturi de cei dragi si sa alegeti cu grija in ce categorie vreti sa fiti.

Si pentru final un banc pe care l-am primit si care mi-a placut:

A British Jew is waiting in line to be knighted by the Queen.
He is to kneel in front of her and recite a sentence in Latin when she taps him on the shoulders with her sword.
However, when his turn comes, he panics in the excitement of the moment and forgets the Latin.
Then, thinking fast, he recites the only other sentence he knows in a foreign language, which he remembers from the Passover seder:
“Ma nishtana ha layla ha zeh mi kol ha leylot.”
Puzzled, Her Majesty turns to her advisor and whispers, “Why is this knight different from all other knights?”

Hidon Tanach 2009

Cu atatea discutii despre alegeri, alegeri si iar alegeri, s-ar putea crede ca intreg sistemul solar s-a invartit astazi in jurul cabinelor de vot din Adamache.

Actually, nu a fost chiar asa. Un important eveniment care a fost -cred- in mare masura trecut cu vederea si care a avut loc tot astazi a fost Hidon HaTanach.

Concurentii au fost atat de bine pregatiti, incat, la final a trebuit sa mai introducem o scurta runda de departajare. Castigatorii au fost Gabi Asman si Avi Finkel (aplaudati pt ca aveti de ce), iar Noa Lupu si Alex Klein s-au “abonat” pentru cele 2 locuri castigatoare de la anul.

Ceea ce e foarte interesant la acest concurs e ca e exemplificarea perfecta a ideii precum pofta vine mancand. Daca la prima vedere sa te apuci sa inveti tanachul nu pare nici simplu si nici din cale afara de distractiv, pe masura ce incepi sa inveti, te pregatesti, raspunzi la modele de intrebari … totul devine din ce in ce mai atractiv. Si daca mai ai si norocul sa te pregatesti impreuna cu altii e si mai bine.

Eliza, mai stii primul nostru an? Cum stateam noi la tine la Barlad si invatam impreuna… imi amintesc ca dupa alea cateva zile, dupa ce am venit la iasi, cand vorbeam la telefon mai faceam schimb de cateva raspunsuri.

Imi mai amintesc ca nu aveam inca internet acasa si mergem la internet cafe ca sa pot vorbi pe mess. Ce ciudat pare acum sa mergi la internet cafe ca sa vorbesti pe mess despre Tanach. Asta ca sa nu mai spun despre gafa mea cu visele cu cele 7 vaci si cat a mai ras Daniel pe seama mea….

Despre cele 3 sapt in Israel nici nu stiu ce as putea sa spun. A fost o experienta unica si cred ca toti cei care am trecut prin asta putem cadea de acord ca asa ceva nu merita ratat.

Sfatul meu pentru cei care pleaca : profitati de fiecare clipa

At the end of the day each of us gets what he/she diserves

Poate din cauza valvei starnite de apropierea alegerilor sau poate pur si simplu pt ca sunt geniala mi-am dat seama ca fiecare dintre noi are -in cele mai multe cazuri si situatii- exact ceea ce merita.

In seara asta mi s-a confirmat o teorie mai veche (offf Ina, unde esti cand are omu’ nevoie de tine?). Teoria e una foarte simpla. Nu exista nu pot/n-am timp/n-am ce face. Toate astea se traduc de fapt prin alte lucruri sunt mai importante pt mine. Nu vreau sa fiu gresit inteleasa. Fiecare are dreptul sa isi stabileasca propriile prioritati.

Problema apare atunci cand tu sustii ca ceva e in topul prioritatilor, dar comportamentul demonstreaza in mod sistematic ca nu e asa.

Dar sa ne intoarcem la alegeri. Duminica trecuta, la prezentarea candidatilor, Mirela a spus un lucru foarte inteligent care suna cam asa: “Toata lumea se plange ca intalnirea nu e reprezentativa -sau ca alegerile nu vor fi reprezentative-  pt ca e foarte putina lume prezenta. Pai tocmai ca e. Cei care sunt prezenti -atitia cati sunt- sunt de fapt cei interesati “

Si sunt perfect de acord. A inceput sa mi se para cel putin ridicola scuza : “dar pe mine nu m-a anuntat nimeni”. Asta in contextul in care era afisat peste tot, s-au trimis scrisori acasa si asa mai departe. Pai si cam ce ati vrea? Sa vina cineva sa va ia de manuta? Sa va faca un desen? Daca nu veniti pe la comunitate si nu va interesati ce-ati vrea? (si culmea e ca nu ma refer la oamenii in varsta care intr-adevar intampina dificultati in a se deplasa si nu ma refer doar la intalnirea de duminica trecuta)

Poate ca am devenit eu prea obisnuita cu atitudinea de tip Ovidiu ( adica un minim de informatii si mai deprate te descurci cum poti). Nu e bine nici asa. Dar nici sa ai impresia ca esti buricul universului si ca toti cei din jur trebuie sa-si concentreze eforturile sa te tine pe tine permanent la curent cu orice se intampla sau se modifica, fara macar sa aiba de unde sa stie ca esti interesat de asa ceva. Vrei asa? Minunat! Angajeaza-ti o secretara.

Si ca sa incerc sa ma intorc totusi din nou la alegeri. Fiecare doarme cum isi asterne si votul de duminica o sa spuna multe. Se va vedea ce vrea de fapt comunitatea asta. Astept cu nerabdare rezultatele si sper sa nu fiu dezamagita. Foarte probabil ca o sa fiu. Nu sunt atat de optimista sa cred ca vor fi alesi toti cei pe care mi i-as dori. Totusi e o persoana care ar trebui nu doar sa castige, ci sa castige cu un scor zdrobitor. Daca nu va fi asa o sa-mi pun intrebari serioase despre valorile si algoritmul de alegere al membrilor comunitatii. Daca – reducand la absurd- acea persoana, nu doar ca nu va fi aleasa la o diferenta zdrobitoare, dar nu va fi aleasa deloc inseamna ca aceasta comunitate nu ce merita starea deplorabila in care a ajuns, dar e inca mult prea bine fata de cum ar merita

LATER EDIT: Se pare ca reuzultatele au fost chiar peste asteptari, iar Sorin chiar a castigat mai mult decat detasat. Felicitari CEB !

semestrul 2

A trecut si primul semestru de facultate,  a trecut si prima sesiune – nu cu rezultate minunate, dar sa zicem ca sunt multumitoare avand in vedere circumstantele.

Nici nu imi vine sa cred ca au trecut cam 4 luni jumatate de cand m-am mutat in Bucuresti. Stiu ca hotarasem sa va scriu mai des aici, dar nu cred ca e nevoie sa va spun ca abia imi gaseam timp sa respir.

Acum a inceput semestrul 2:  alte materii, alti profesori, alt orar (si eu care abia il invatatsem pe cel vechi) …

Oare oamenii seamana? Sau poate suntem noi prea limitati si gasim asemanari si corelatii, punem etichete pentru a fi mai simplu. Cred ca cea mai uimitoare asemanare pe care am vazut-o e intre Paula (o colega de grupa) si Andra (colega mea de banca din clasele a 7-a si a 8-a). Au de multe ori aceeasi expresie a fetei, aceeasi ochi, acceasi privire, acelasi stil de a fi: o sinceritate incredibila, neindulcita de diplomatie (cum e cazul multora), o vestimentimentatie non-conformista, au chiar si unghiile la fel. Mai e si Diana (o alta colega de grupa) care imi aminteste de Silvia (colega de liceu). N-as putea spune concret prin ce seamana, dar par facute dupa exact acelasi tipar.  Mai e Roua care imi aminteste de Simona … Si Catalina care pare a fi Catrinel Re-loaded. Ceea ce e comic e ca nu doar mie mi se intampla sa gasesc “dubluri”. Am descoperit ca si altii au gasit astfel de asemanari intre actuali colegii si colegi sau cunostinte mai vechi.

Ieri de la 7:30 am avut primul seminar de MCD. Profa de seminar mi-a amintit si ea incredibil de mult de profa mea de pregatire la mate. Seamana ca statura, ca fel in care vorbesc, ca gesturi …

Cred ca ar fi interesant sa cunosc pe cineva care sa imi semene. Sau poate am o imagine prea complexa despre mine ca sa gasesc astfel de asemanari.

Daca tot veni vorba de profa de mate… Imi amintesc de -poate cel mai important- lucru pe care l-am invatat de la ea. La una din sedintele de pregatire, era cu doar cateva saptamani inainte de bac. (si prin cateva vreau sa spun 2-3) eu eram absolut disperata. Aveam impresia ca nu stiu nimic, ca nu o sa fac nimic la Bac si ca nu am nicio sansa sa intru la ASE, unde stiam ca admiterea la matematica e ucigatoare.

A incercat sa-mi spuna multe lucruri ca sa ma imbarbateze, dar argumentul prin care m-a convins a fost urmatorul: “Eu nu intru intr-o batalie decat daca sunt sigura ca o voi castiga”. Mi-a spus ca nu e cazul sa ma consider proasta fiindca nu stiu analiza matematica. (mai degraba lenesa fiindca nu am invatat – as adauga eu)

Conceptia foarte comuna conform careia daca iti doresti un lucru cu adevarat el se va si indeplini, nu are intotdeauna rezultate garantate, dar nici nu esueaza mereu. La mine a mers. Am intrat la ASE. Analiza matematica nu stiu nici acum, dar cum a zis si ea: uneori, fara ca noi sa stim, unele lucruri se compenseaza. Nu poti sa te bazezi pe noroc, dar nici nu poti sa-l negi atunci cand ai parte de el.

Mi-a placut mult sa fac pregatire cu ea, iar cele mai importante lucruri pe cale le-am invatat in perioada aceea nu aveau nici cea mai mica legatura cu matematica. E o persoana cu un caracter absolut uimitor si cu o verticalitate si niste principii morale mai mult decat impecabile. E un exemplu pentru mine. Am imprumutat si eu ideea de a nu intra intr-o lupta decat daca stiu ca o pot castiga. Totusi, in aplicarea acestei reguli am permanent in vedere o alta : “ Profetia este in cele mai multe cazuri cauza principala a evenimentelor prezise“