Uite ca aproape a venit momentul cand plec si eu intr-un bine-meritat concediu. Chiar ma plictisisem de Iasiul asta…
Hm…. abia astept sa fie maine 
Oricum, din motive de izolare si lipsa de net, probabil ca nu voi mai posta pana pe la mijlocul lui august (yeah… like anyone would care about it)
Anyway… pa-pa si distractie placuta oriunde ati fi.
P.S. Nu uita, blodutzo, vagonul 3
To laugh is to risk appearing the fool.
To weep is to risk appearing sentimental.
To reach out for another is to risk involvement.
To expose feelings is to risk expressing one’s true self.
To place your ideas, your dreams, before the crowd is to risk loss.
To love is to risk not being loved in return.
To live is to risk dying.
To hope is to risk despair.
To try all is to risk failure.
But risk is a must because the biggest mistake is to risk nothing.
The human being who risks nothing, does nothing, has nothing, is nothing.
I’m not going to lose my hope or to quit again. I realized today that there’s still a chance. Maybe it’s just one in a million, but THERE IS ONE and I’m not willing to loose it. I know it’s not too late…
If you will it, it is not a dream! I know that I want it and, thanks Goodness, I’m not the only one.
Your true friends are those with whom you can meet or speak even after a long absence and still have a magic connection, closing the time and distance. You start where you left off just as if moons and miles never separated the two of you.
Va promisesem ca voi reveni cu citate din “miraculoasa” carte pe care o descoperisem, dar nu am avut inca timp sa le transcriu. Promit sa fac totusi asta cat de curand.
Am gasit totusi unul deosebit (daaaaaah… e cel verde pe care l-ati citit) care m-a uimit in mod placut, pentru ca descrie foarte exact legatura pe care o am cu o persoana foarte, foarte deosebita.
E cineva care, desi e departe, imi e alaturi indiferent de circumstante. Ma asculta si imi da sfaturi si continua sa ma sprijine chiar si atunci cand ceea ce fac e exact opusul sfatului primit. E una dintre putinele persoane in care am incredere ne-conditionat si stiu, ca orice s-ar intampla, ea nu ma va lasa niciodata balta.
Celor care inca nu si-au dat seama, ma refer la Eliza. Astazi e o zi importanta pt ea. Chiar acum isi da admiterea asa ca, foarte curand, va fi studenta la medicina.
Unul din lucrurile cele mai dragute pe care imi amintesc sa mi le fi spus vreodata e “Nu mi se pare o idee buna sa te bagi in asa ceva, dar ce pot eu sa mai fac? Eu la tine tin si, daca tu chiar vrei asta, nu pot decat sa te sustin.” Si a trecut mai bine de un an jumatate de la discutia aceea. Si intr-adevar m-a sustinut la nevoie si asta a contat enorm. Si cred ca asta e un lucru minunat pe care eu am incercat sa-l invat de la ea si sunt multi care trebuie sa invete sa spuna “eu nu sunt de acord cu tine, dar tin la tine si daca tu vrei asta eu te voi sprijini.”
Eliza, ai muncit o gramada anul asta si, in momentul in care vei citi asta toata nebunia se va fi terminat deja. Da, stiu… nu poti sa crezi… suna prea frumos, dar chiar e gata. (Poti aduce si acum compendiul cu tine in concediu, dar de data asta pt focul de tabara 
)
Ziua asta a inceput prea devreme si a durut prea tare… Am incercat sa alung acel ceva ce ma sacaia. Am crezut ca daca voi continua sa-l ignor va disparea pana la urma. Dar ghici ce. Nici de data asta nu a disparut.
E oarecum ironic… Deobicei eu eram cea care pleca si Liana (sor-mea) ramanea acasa. Se pare ca tocmai s-a intors roata. Ieri la ora asta faceam bagaje si eram inundata de entuziasmul ei. Si era exact acelasi entuziasm pe care il simteam si eu in anii trecuti.
Dar sa revin la ziua de astazi. Inainte de 5 dimineata, copilutzul a “decolat” pe directia Cristian si apoi Szarvas si, evident, nu m-am putut stapani sa nu ma gandesc la vara in care am plecat eu prima oara in taberele comunitatii. Si apoi la vara urmatoare… si urmatoarea… si tot asa pana la vara trecuta.
Mi-e dor de Cristian si ma intreb cum e acum de cand se foloseste vila noua…
Mi-e dor de zilele dinaintea taberei cand pregateam tot ce era nevoie si cand am capatat drepturi de autor pt “pot? pot? pot?”. Mi-e dor sa-l vad pe Silviu mesterind la firele lui, mi-e dor sa curat podul cu Elena si mi-e groaznic de dor de montatul corturilor si ma intreb daca le mai folosesc…
Mi-e dor de clipele cand , impreuna cu Eliza si copiii, am creat imnul grupei Vered si ma intreb daca il va mai canta cineva anul acesta…
Mi-e dor de dupa-amiezile cand fiecare grupa urma indicile si cauta cu atata seriozitate cheile ascunse de Bianca si Marius si ma intreb daca copilutzii mai au brelocurile si lantisoarele castigate la sfarsit…
Mi-e dor de noptile cand era de mai mult de 3-4 ore “maine” si stateam cu Mihaela si incercam sa oprim (macar pana noaptea urmatoare) razboiul cu pasta de dinti si ma intreb daca si peste vreo cateva ore tot asta or sa faca copiii …
Mi-e dor de zilele cand participantii – desi unii abia reuseau sa deschida ochisorii – veneau la inviorare si la rugaciunea de dimineata si am intreb daca acum vor canta aceleasi melodii…
Mi-e dor de sedintele de la mijlocul noptii prezidate Mirela, Edi, Bianca cand bateam in cuie programul pt ziua urmatoare si ne “imbuibam” cu paine si branza topita si imi e cumplit de dor de toate “rudele de dragul I”…
Mi-e dor sa citesc povesti si sa dau pupici de noapte buna celor mici si ma intreb cine face asta acum…
Mi-e dor de copilasi si ma intreb daca si ei se gandesc la noi…
Mi-e foarte dor de tot ce am avut vara trecuta si ma intreb daca sunt singura care simte asta…
“Our attitude toward the world around us depends upon what we are ourselves. IF we are selfish, we will be suspicious of others. IF we are generous in nature, we will be likely to be more trustful. IF we are inclined to be fair, we won’t feel that we are being cheated. In a sense, looking at the people around you is like looking in the mirror. You see a reflection of yourself. ”
E foarte dragut atunci cand citesti ceva si iti vine sa spui “exact asa ma gandeam si eu, doar ca nu as fi gasit niciodata cuvintele sa o exprim atat de clar.” Asta mi s-a intamplat si mie in dupa-amiaza asta cand am dar peste acest citat. Si e explicatia perfecta pe care as da-o acum celor care mi-au spus de-a lungul timplui ca sunt prea naiva si ca am prea mare incredere in oameni. (a nu se intelege ca eu as fi bunatatea absoluta si amabilitatea intruchipata ca nu asta vroiam sa sugerez, dar chiar mi s-a reprosat ca as avea prea mare incredere in “the human natural kindness”).
Daca voi mai avea revelatii asemanatoare veti mai gasi comentarii si in urmatoarele posturi. Pentru ca, probabil, vor fi si multe cazuri in care nu mai am nimic de comentat sau din cauza lipsei de timp am creat o noua pagina The complete IDIOT’S guide to… unde veti putea gasi toate citatele care mi-au atras atentia. Stiu ca exista anumiti carcotasi care simt nevoia sa se ia de amestecul de romana si engleza, dar cartea propriu-zisa e scrisa in lb. engleza si, fiindca imi doresc o redare cat mai precisa, si citatele vor aparea tot asa.
Daca am terminat cu explicatiile as vrea sa ma intorc la intrebarea initiala pe care va invit sa vi-o puneti fiecare in parte: voi cum vedeti lumea?
Daca cineva simte ca i s-ar potrivi acest nume, il rog mult sa faca un pas in fata si sa isi demonstreze talentul. Pe scurt vreau sa mi se interpreteze visul din aceasta noapte. (si va avertizez sa nu radeti ca nu e o gluma)
Si acum visul propriu-zis(sau ma rog… partea pe care mi-o amintesc):
Mergea Magda frumos si regulamentar pe trotuar cand, brusc, in fata ei apare o masina (rosie, daca nu ma insel) care nici mai mult nici mai putin se hotaraste sa ma calce. Eu fug de masina, masina fuge dupa mine, eu fug, ea fuge si tot asa pana cand aproape ca ma prinde si ce credeti ca se intampla? Se transforma in xerox. Da, nu e vorba de nici o greseala de scriere. Ati citit corect XEROX. Si culmea… eu continui sa fug si xerox-ul dupa mine.
Imi pare rau pt cei care vor sa afle si finalul, dar asta e punctul in care m-am trezit deci nu stiu ce ar fi urmat.
Oricum, daca cineva are o imaginatie suficient de bogata incat sa gaseasca o interpretare m-ar amuza foarte mult sa o aflu.
In rest… va doresc Shabbat shalom!!! O zi buna!!! Week-end placut!!! si… feriti-va de xerox
Datorita unei discutii deosebit de constructive din aceasta dimineata am decis sa schimb imaginea de mai sus (mda… pt cei cu un simt de observatie mai putin dezvoltat E ALTA).
Am fost ajutata sa inteleg ca o campanie indreptata doar impotriva batraneilor nu ar fi doar incorecta, ci si ineficienta. (in caz ca e totusi nevoie sa specific cine a sarit in sprijinul bunicutilore vorba de Monica – evident:P )
Revenind la eficienta: am decis ca nu doar batraneii barfitori sunt o problema, ci barfitorii in general. Sper ca membrii deja inscrisi sa nu aiba nimic impotriva schimbarii de orientare si, la cum ii cunosc, nu vor avea:P
Si deci urmatorul pas a fost acela de a infiinta “ASOCIATIA ROMANA DE EXTERMINARE A BARFITORILOR”, dar am hotarat ca nu e corect sa pun in pericol un numar atat de mare de cetateni ai minunatei noastre tari si, cu atat mai putin, un procent atat de mare de membrii ai comunitatii. De aceea am ajuns in cele din urma la obtiunea cea mai acceptabila si anume aceea de “exterminator de barfe”.
Barfitorilor de meserie le recomand cu caldura sa se reprofileze. Imi inchipui ca e foarte dificil sa duci o existenta atat de monotona si de inutila incar sa nu ai altceva mai bun de facut decat sa discuti despre altii, dar ar putea incerca o telenovela s-ar putea apuca de rezolvat integrame sau, chiar mai bine, ar putea asculta indemnul: “get a life”
Si daca tot ma plangeam eu in urma cu vreo 2 posturi ca nu stiu cum va decurge aceasta vacanta, cred ca e cazul sa mentionez ca e chiar mai bine decat ma asteptam. Dar sa o luam cu inceputul:
Asa cum anuntasem deja, nici nu a inceput bine prima saptamana de vacanta ca m-am si suit in tren si m-am transportat catre aglomerata, mizerabila, caniculara si, totusi, iubita noastra capitala. Ajunsa aici am dat peste o fata zambitoare de Cristi (ma rog… pe cat de zambitor este el capabil sa fie). Dupa, traditionalul festil de la McDonald’s, am experimentat o cursa a groazei, cunoscuta si sub denumirea codata de “trafic cu metroul de la Gara de Nord pana la Unirii a 2 oameni cu 2 bagaje mari”. Vi se pare exagerat numele de cursa a groazei? Inseamna ca nu stiti, probabil, cate scari am avut de urcat. O estimare destul de exacta ar fi… muuuuuuuuuuuuuuuuuulte.
Ajunsi, intr-un final, la Federatie am inceput o activitate ce ne-a lipsit pe parcursul ultimului an, dar care s-a transformat intr-o dureroasa rutina in zilele ce au urmat. Ma refer desigur la umplutul cutiilor (cu rechizite, carti, materiale publicitare, tricouri,etc.), sigilarea lor si apoi mutarea dintr-un loc in altul.
Au urmat cele cateva zile la Sibiu (o saptamana jumatate? cam asa… am prierdut demult sirul). Si daca tot e Sibiul capitala a culturii, si daca toata lumea face festivaluri, doar nu o sa ne lasam noi mai prejos, nu-i asa? Pai normal ca nu. Si astfel a aparut EuroJudaica.
Ar fi enorm de multe de povestit, dar aici doar voi schita cateva aspecte, mai mult sau mai putin generale.Ce am aflat nou?
Regulile de baza pe care mi le-am insusit sunt:
Una peste alta, totusi, cel mai grozav a fost sa ii vad din nou pe Mirela, Bianca si Edi lucrand impreuna si ma bucur foarte mult ca am avut ocazia sa fiu acolo si sa fiu printre ajutoarele lor (sau negrisori pt cei apropiati 
) si vreau sa le multumesc mult, mult, mult pt asta.
Daca tot am nimerit in zona multumirilor cred ca ar fi cazul sa ii multumesc si Mihaelei care a fost la fel de dulce si zapacito-chitaitoare ca intotdeauna, celeilalte Mihaele pt puterea incredibila de a “calma spiritele”, lui Pusy pt ca ne lua “la o tigara”, la cumparaturi, sau oriunde altundeva cand atmosfera devenea tensionata , lui Erwin pt cata dreptate a avut cand mi-a zis ca, intr-un anumit domeniu, am o parere mult prea radicala si, mai ales, cumnatelului meu preferat, Cristi, care m-a sustinut moral si mi-a alungat multi piticei din cap.
Multe multumiri tuturor si… l’shana habaa b’ unde ne-om dori noi.
Avand in vedere ca am deja multisor timp de cand am revenit in “dulshele targ al ieshilor” m-am hotarat sa-mi fac simtita prezenta. Stiu ca politically corect ar fi sa fac un rezumat al evenimentelor din ultimele 2 saptamani, mai ales ca sunt destul de multe de zis, dar las asta pe mai tarziu. Promit sa dau detalii despre Marele festival mare de la Sibiu, despre cum din 2 telefoane am ramas fara nici unul, despre ce presupune un drum cu trenul si cate ghinioane pot incapea intr-o singura zi, dar asta ceva mai incolo.
Acum vreau sa semnalez cu surle si trambite aparitia unui nou blog (sau pseudo-blog) cum ii place sa se intituleze. A aparut de ceva vreme, dar fiind primul meu post de atunci incoace… il anunt acum . E vorba de Blogul lui citez Alex. Sau Gigly. Sau Uzzy. Sau Suvite Decolate. Sau Freza Aerodinamica. Adik sor-mea( ca asa o veti gasi in blogroll) sau poate suvite decolate… ca imi era tare dor de porecla asta…
Dar pana ma hotarasc eu click aici ca sa vedeti despre ce e vorba.
ATENTIE : nercomandat personelor cu alergii la culoarea violet. Pentru manifestari neplacute adresati-va de urgenta medicului sau farmacistului
de pe la lume