pauza

Cand vi s-a intrerupt ultima oara curentul?

Mie mi s-a intamplat saptamana aceasta. A tinut vreo ora si, acum ca analizez cu atentie, a fost o ora cat se poate de ciudata. Primele 20 de minute m-am fatait de colo-colo fara nici un sens. De invatat nu puteam invata fiindca se cam intunecase, de citit nici atat… ce sa fac? ce sa fac? calculatol nu… televizor nu… nici macar muzica era ciudat, intuneric si muuuult prea multa liniste. M-am decis sa vorbesc la telefon, dar bateria telefonului era pe terminate (de ce nu l-oi fi pus eu la incarcat cu ultimele 3 ore de cand am constatat ca e pe sfarsite?) Si ca sa fie distractia completa aveam si o gramada de scris la mate…

Asa ca, in cele din urma, dupa jumatate de ora de fatait de colo-colo si invartit fara vreun sens prin casa am inceput sa-mi fac temele la lanterna. Am fost foarte …hm… productiva  – sa zicem- inca o jumatate de ora pana a venit curentul, dupa care, evident m-am montat in fata calculatorului si nu m-am mai dezlipit de acolo toata seara, de parca nu as fi ajut curent o saptamana intreaga nu doar o ora.

Si in timp ce stateam azi si imi aminteam cat de comica eram eu scriind la lanterna mi-am dat seama de ceva destul de dezamagitor: progresul e de un real folos, dar ne cam face dependenti.

De aceea eu am decis sa imi testez vointa si, timp de o saptamana, sa nu ma apropii de calculator (evident.. cu exceptia momentelor cand va trebui sa-mi citesc lectiile de oracle, nu de alta, dar nu stiu cat de convinsa ar fi profa de info de o astfel de explicatie pt faptul ca nu am invatat ). Pe scurt… fara mess, fara bloguri, fara joculete, fara nimic. Sunt convinsa ca nu o sa se derame fara mine minunata lume virtuala (apropo… mi se pare foarte inspirata atribuirea termenului “virtual”, cu atat mai mult cu cat unii o iau mult mai in serios decat ar fi cazul). Si cred ca nici mie nu o sa-mi strice o mica pauza, chiar din contra.

Have fun si… ne mai auzim intr-o sapt. Eu merg momentan sa pap pizza cu niste prieteni. (V-ati gandit vreodata ca lumea reala e mult mai tare fiindca pe mess nu poti manca pizza ? )

Piticii de pe creier

Ati citit vreodata Micul print ? Nu??? Pai ce mai asteptati?

Pentru cititorii mei respectabili care au citit aceasta carte am o sugestie. Incercati sa rememorati partea in care era explicat pericolul baobabilor. Cam asta incerc sa fac si eu prin acest post. In urma unor evenimente nu foarte placute din aceasta seara am decis ca e momentul sa avertizez pe toti dragutii de cititori ai acestui blog despre pericolul piticutilor de pe creier.

Acestia sunt niste fiinte mici, rele, egoiste, zgomotoase, care sar si se agita pe creierul oamenilor facandu-i pe acestia din urma sa-si piarda perspectiva corecta.  Poate ca vi se pare ca glumesc, dar va asigur ca nu.

Sfatul meu este sa fiti cat mai atenti si, de indata ce sesizati prezenta lor sa-i eliminati. Va pot spune din proprie experienta ca, ignorandu-i nu-i veti face sa dispara. Actiunea corecta este aceea de a va confrunta cu ei si de a-i alunga cat mai repede fiindca amanand acest lucru piticutii vor fi din ce in ce mai multi.

Stiu ca sunteti tentati sa spuneti “fii serioasa… eu nu am probleme d-astea”, dar mai ganditi-va o data. Fiecare dintre noi sufera de piticoza din cand in cand, doar ca nu toti isi dau seama. Din acest motiv ar fi dragut ca atunci cand vedeti ca cineva se confrunta cu piticutii sa-i aduceti la cunostiinta acest lucru (in caz ca nu a remarcat) si sa ii dati o mana de ajutor.

Sper ca am fost suficient de convingatoare. Bafta multa si … la cat mai putini pitici.

Si, cum zice noua mea diriga (dap… e a 5-a de cand am inceput liceul) “sa aveti o zi maxima”

Bloguletz is still alive

El este Boby.

E dragut, nu?

Dar nu despre el e acest post.

Acest post este, in primu rand, despre modul in care -imi cer scuze ca folosesc acest cliseu- se intoarce roata.

Ma amuzam eu anul trecut pe seama Elizei care era nedespartita de compendiul ei de biologie, acum ma lupt eu cu un compendiu de teorie literara.

Glumeam pe seama catelului de ma sus si il numeam fiara si ieri am descoperit ca profa mea de mate are si ea un catel (cam dublu fata de Boby) caruia va trebui sa ii fac fata. Si cei care ma cunosc cat de cat stiu ca nu e un lucru deloc usor si ca am nevoie de foarte mult curaj.

Sa va pun la curent cu ce s-a mai intamplat in ultima vreme? Am descoperit ca clasa a 12-a e chiar mai urata decat ma asteptam. Spun asta pentru ca am sentimentul ca nu am timp sa fac nimic si totodata ca irosesc cea mai mare parte a timpului.

    ^ Am inceput pregatirea la romana si lucrurile merg spre bine. Sunt mai mult decat incantata de profa pe care o am, dar aici simt nevoia catorva paranteze
[1. multumesc din suflet persoanei care mi-a recomandat-o si a pus o vorba buna pentru mine
2. multumesc si mai din suflet doamnei profesoare ca a acceptat sa-si bata capul cu mine
3. multumesc si profesoarei de la scoala care, banuiesc, a depus un efort substantial pt a reusi ca in 3 ani de zile sa nu ne invete absolut nimic (imi inchipui ca nu i-a fost deloc simplu sa fie in halul asta de inutila si atat de departe de orice urma de atitudine didactica de calitate si cred ca s-a straduit din greu sa se mentina pe aceeasi linie)
4. multumesc Alexandrei (colega mea de banca) care se scalda si ea tot cam in aceleasi ape ca si mine si, in doi, lucrurile par ceva mai simple
aaaaa... era cat pe ce sa uit... multe multumiri si mamei mele pt rolul de sponsor principal al intregii distractii]

    ^ Ieri am avut prima sedinta de pregatire la mate si, in mod uimitor [spun uimitor pt ca nu ma asteptam sa vad rezultate chiar dupa prima sedinta], parca a inceput sa se faca lumina in toata tocanitza aia de integrale garnisite, dupa gust, cu functii trigonometrice. Profa e foarte simpatica si am toate motivele sa cred ca ne vom  intelege bine. Dar, asa cum oricine are cate un defect, are si ea unul. Si se numeste Pufi (daca imi amintesc bine) si e un canish alb. Urmatoarele saptamani vor fi, probabil, un fel de incercare de adaptare la mediu careia sper sa-i fac fata si… cine stie? Poate impusc 2 iepuri dintr-o lovitura si inafara ca ma pregatesc de admitere imi inving si teama de caini.

    ^Cursurile de Talmud Tora se desfasoara in continuare, iar strumfii mei sunt din ce in ce mai simpatici, entuaziasti si dornici sa invete cat mai mult (mmmm… asta cam in 80% din timp, iar restul de 20%… mai bine sa nu va spun; ramane secretul dintre mine si ei)

Anul asta ne ocupam de alfabet (si deja am invatat toate vocalele, si primele 5 litere – de mana si de tipar) si de pericope (nu de alta dar ne-am hotarat ca intr-un an-doi sa ne facem simtita prezenta la Hidon HaTanach si anul asta ne-am propus sa “dam gata” toata Tora). Chiar astazi am purtat o discutie cu copiii despre ce inseamna onestitatea si care e remediul atunci cand suntem inselati si cum, o minciuna duce la alta si apoi la alta, iar acest ciclu al minciunilor care se creeaza nu poate fi oprit decat prin sinceritate, chiar daca nu e intotdeauna simplu . (punctul de plecare a fost comentariul rabinului Sorin Shlomo Rosen a pericopei Toldot, o interpretare care mie mi-a placut foarte mult si pe care o gasiti aici)

Trebuie sa recunosc ca m-a uimit cu cata seriozitate discutau si cat de maturi pareau  aceeasi copii care, la jumatate de ora dupa aceea, se certau de mama focului cand vreunul “descifra” inaintea celorlalti cate un cuvant in ivrit si il citea cu glas tare desi nu era randul lui. Cred ca acum (10-13 ani) e varsta cea mai draguta (de fapt interesanta cred ca e cuvantul cel mai potrivit) fiindca la ei naivitatea se amesteca cu maturitatea intr-un mod absolut delicios si e o adevarata provocare sa iti dai seama cand si cum sa ii iei.

    ^ Poate ca, la prima vedere, poate parea doar un fleac, dar pt mine e important si sunt destul de mandra de mine. Vinerea asta am revenit asupra unui obicei mai vechi la care renuntasem si am reinceput sa aprind lumanari de Shabbat. Nu stiu daca e mare lucru si stiu voci care considera asta doar o ipocrizie, avand in vedere ca, in mare masura, incalc interdictiile acestei zile. Cred totusi ca e mai bine decat nimic si, cel putin, o marchez cumva ca zi diferita de restul saptamanii, fiindca in “adu-ti aminte si respecta”, adu-ti aminte e si el un prim pas

Poate ca ar mai fi multe de povestit,  dar  ma asteapta  2 referate  la romana si o tema destul de substantiala la matematica si mi-e teama ca inainte sa-mi  dau bine seama iar se termina weekendul(nu ca ar mai fi ramas prea mult din el).

Am de gand sa scriu ceva mai des asa ca, daca va place, mai aruncati un ochi p-aci din cand in cand.

* vreau sa dedic acest post de re-aducere la viata a Bloguletului, puiucului meu care m-a ajutat enorm cu tot suportul pe care mi l-a oferit in ultima vreme, care s-a enuziasmat alaturi de mine de orice micutza bucurie natanga a mea si mi-a ridicat moralul atunci cand ma scufundam prea adanc in butoiul cu melancolie.