Armata lui Dumbledore

Am sa profit de ideea care mi-a venit citind blogul lui Miriam si am sa ma folosesc de acest blog pt a promova un grupuletz pe care l-am creat acum 2 zile.

Aici  e pagina principala unde puteti gasi cateva explicatii (m-as mai fi intins eu la povesti mai lungi – ca stiti ca-mi cam sta in fire, dar limita de caractere nu mi-a permis) si alte lamuriri voi mai oferi si in cele ce urmeaza. App… stiti ce e cel mai tare cand ai propriul tau grup? ca tu esti cel care face regulile >:)  Deci iata la ce reguli m-am gandit, dar evident , sunt deschisa la sugestii

In legatura cu membrii: Intrarea in grup se face pe sistemul bnei brit adica noii membrii sunt acceptati sau refuzati pe baza unui vot al tuturor celorlalti membrii inscrisi pana la momentul respectiv.

In momentul de fata grupul are 2 membrii (adik eu si Miriam). Noi si urmatorii 3 membrii, care se vor inscrie, se cheama ca suntem membrii fondatori. De aceea vom avea drept de veto (pe scurt, indiferent de numarul de voturi obtinute, daca vreunul din noi, din orice fel de motiv,  nu este de acord ca o persoana sa faca parte din grup… hasta la vista baby >:)  )

Mailuri poate trimite oricare membru al grupului, respectand de preferinta regula ca mailurile sa nu contina “nimic ce nu ai arata copilului tau de 5 ani “. Jignirile gratuite, insultele si  reactiile antisemite, rasiste, xenofobe sa, pur si simplu stresante, vor atrage dupa sine excluderea din grup.

Momentan cam astea sunt regulile daca va place… sunteit invitati sa va alaturati

Unde e Shabbatul?

Nu e o gluma… vorbesc serios… unde e Shabbatul? Voi l-ati vazut pe undeva? Eu una ii simt lipsa.

Poate ca suna ciudat si nu sunteti foarte lamuriti asa ca voi incerca sa fiu mai explicita. Teoretic, Shabbatul tocmai se termina. Din punct de vedere practic, eu nu prea l-am simtit nici incepand. E destul de trist dar in ultima vreme, nu doar ca nu respect “regulile” acestei zile (ceea ce nu am prea facut-o niciodata), dar uneori uit complet de ea. Alteori, cum a fost si saptamana aceasta, imi dau seama ca e, dar nu-l “simt” in niciun fel.

Vroaim sa aprind lumanari ieri, dar am uitat sa le cumpar cand am fost afara si mi-a fost lene sa ies din nou cand am constatat ca uitasem.

M-am gandit ca as fi putut sa merg la comunitate daca tot nu aveam pregatire, dar nici de asta nu aveam chef. Stiam ca, in cel mai bun caz, am sa gasesc acolo niste mosuleti nerabdatori sa se termine mai repede. Si cativa studenti israelieni care mai tin din cand in cand cate o drasha, dar si aia in ivrit asa ca oricum nu as fi inteles foarte mare lucru.

Mi-am pus pe winamp lista de cantecele de Shlomo Carlebach pentru a aduce un pic din atmosfera unui Kabbalat Shabat, dar pareau goale si fara sens. Sunt aceleasi melodii pe care le fredonam cu ceilalti in tabere sau seminare anii trecuti, dar asa… acasa.. eu singura… in fata calculatorului… nu insemnau nimic.

Si atunci ma intreb si va intreb si pe voi… unde e Shabbatul? Ce e Shabbatul? Cum e pentru voi Shabbatul in general?

Poate din acelasi motiv nu am scris nimic nici despre Hanuka. As fi vrut sa vorbesc despre minuni, despre lumina, dar nu mi-a iesit. Nu spun ca nu a fost frumos. Chiar din contra. A fost un spectacol destul de reusit la filarmonica, au venit si cei din Bucuresti cu “hanukiada” … teoretic a fost cam ceea ce era in fiecare an… discursuri, (lumina, victoria macabeilor) cantecele, copilutii care aprind lumanari si invitati din afara comunitatii. Si totusi totul a fost foarte diferit. Incerc sa-mi explic de ce, dar nu stiu exact. Poate pentru ca nu s-a facut in sinagoga ca in ceilalti ani, poate pentru ca de la an la an corul nostru e tot mai mic, studentii de la conservator care veneau initial doar pentru a compensa oarecum lipsa calitatilor vocale a unora dinte noi au ajuns acum sa fie cam jumatate din cor (poate chiar mai mult), poate pentru ca dreidelul sau banutii de ciocolata pentru micutzii care au aprins lumanarile au fost inlocuite cu mars, milka si snickers… poate pentru ca a fost prea putin “jewish”

O noua moda

Ziua de astazi a fost extrem de umeda. Dimineata picura, a inceput apoi lapovita, pe la 11 ningea cu fulgi uriasi, iar spre seara iar a inceput sa ploua. Si acum cred ca ploua… sau aia sunt fulgi? Oricum nu conteaza. Nu e semnificativ.

Partea esentiala e ca am descoperit o noua moda si vreau sa vi-o semnalez si voua, sa fiti la curent si sa stiti ce purtati maine , in cazul in care va fi la fel de ud.

In scurtele mele deplasari (casa – scoala, scoala – casa, casa – magazin, magazin – casa) am descoperit ca multi au adoptat un nou stil. Nu am reusit sa aflu cum se numeste trend-ul, dar am sa mai incerc sa ma documentez. Piesa de rezistenta e o punga purtata pe cap. Cu cat mai mare si mai colorata, cu atat mai bine. Acest obiect vestimentar poate fi purtat cu succes cu o pereche de pantaloni (cat mai stropiti si cu o suprafata cat mai mare de contact cu pamantul )

Ce ziceti? Dam si noi umbrelele pe sacose colorate?

Change of perspective

Povestea portofelului pierdut continua…

In aceasta dimineata am facut un mult prea minunat tur a 3 sectii de politie din Iasi ca sa vad ce e de facut. Stiti cum e… actele furate trebuie declarate, cautate si, in final, refacute. Si cum nu stiam prea bine cum se face chestia asta am fost plimbata de la o sectie la alta (3 in total, asa cum spuneam si mai sus) fiind indrumata asadar foarte eficient.

Cand am ajuns intr-un final unde trebuia am avut o discutie din nou mult prea minunata (nu stiu de ce, dar incepe sa-mi placa aceasta sintagma) cu organul legii. Mai pe scurt m-a rugat sa-i povestesc ce si cum s-a intamplat… i-am povestit … si mi-a pus apoi cateva intrebari. Trebuie sa recunosc ca a fost absolut delicios intrebarile fiind cam urmatoarele:

1. Ati vazut persoane suspecte in jur?
Nu.
2. (cred ca banuia ca nu stiu semnificatia cuvantului “suspect” asa ca a vrut sa clarifice: ) Sunteti sigura? Nu erau vreo banda de tigani?
M-am uitat cam stramb la el si i-am explicat ca nu am remarcat asa ceva, incercand sa tin pt mine diverse remarci care imi treceau prin minte legate de faptul ca nu e de admirat la un organ al legii acesta mentalitate discriminatorie. Si trebuie sa recunosc ca nici nu a fost nevoie sa ma straduiesc prea mult, fiindca a depasit rapid problema tiganilor si a trecut la intrebari si mai inteligente,de genul: daca am simtit sau am vazut pe cineva umblandu-mi in ghiozdan. I-am explicat ca nu, fiindca daca vedeam, nu aveau cum sa mi-l ia. Si aici a ajuns la concluzia geniala: pai daca nu ati vazut de unde stiti ca vi s-a furat? poate ca l-ati pierdut… poate ca a cazut daca era ingramadeala… deja rabdarea mea se apropia de limita… dar ma starduiesc sa-i explic ca mi se pare putin probabil ca fermoarul meu sa se deschida singur si portofelul sa sara din el.

In cele din urma cred ca l-am convins dar, din motive de lipsa de suspecti ma sfatuieste sa-l dau la pierdute… sa mai astept o saptamana poate apare si, daca nu sa-mi fac altul. Ok… deci ca sa sintetizez mesajul primit….daca il vedeam pe cel sau cea care l-a luat si, eventual, il si aduceam de manuta la politie mai era cum mai era… dar asa… cum sa am eu tupeul sa afirm ca s-a furat daca nu l-am vazut pe hot?

O reactie chiar mai savuroasa decat cea a politistului a fost a domnului antonesi (chiar ma intrebam cat va dura pana la urmatorul comment). Dumnealui m-a facut sa inteleg un lucru evident. (commentul e aici) Pentru toata aceasta intamplare singura vinovata sunt, bineinteles, eu. Cum imi permit sa tin ghiozdanul in mana (o lectura, chiar si pe diagonala, al celui mai simplist cod al bunelor maniere ar explica suficient de limpede ca, in medii aglemerate – tramvai, autobuz etc – se recomanda ca ghiozdanele sa nu fie tinute pe spate astfel incat pasagerul sa nu ocupe un spatiu dublu decat normal si pt a nu ii lovi pe ceilalti calatori atunci cand se deplaseaza). O alta mare greseala a fost faptul ca am tinut portofelul in ghiozdan. Si aici apelez la cititorii acestui blog spre a ma sfatui unde ar fi trebuit sa-l tin fiindca nici spiritul meu practic , nici imaginatia mea nu pot rezolva o asemenea dilema.

Pe scurt ce vina au bietii hoti? Ar trebui eventual sa ma incui in casa si sa stau ascunsa sub pat fiindca, evident, in orice oras al oricarei tari, asa s-ar intampla.

Haideti sa va dezamagesc stimate domn… Nu stiu cat, unde si in ce conditii ati calatorit dvs, dar eu am fost in Ungaria, Israel si Anglia (si nu o data) si nicaieri nu mi s-a mai intamplat asa ceva, desi au fost situatii in care a trebuit sa ma confrunt cu aglomeratia si acolo.

Totusi vreau sa demonstrez ca stiu sa primesc un sfat si afirm din nou (vreau sa ma asigur ca e clar pt toti) EU sunt de vina ca mi s-a furat portofelul, facand o serie de greseli impardonabile, ce nu puteau duce decat la un asemenea rezultat. Pentru a va feri si pe voi, cei care citit aceste randuri acum, de asemenea intamplari neplacute va cateva sfaturi:

• incercati sa nu iesiti prea mult in lume. Ideal ar fi sa stati baricadati in casele voastre
• daca sunteti nevoiti sa iesiti nu circulati cu mijloace de transport in comun. Daca aveti masina proprie foarte bine, daca nu mersul pe jos e cel mai recomandat chiar daca e vorba de o distanta de cativa kilometri
• presupunand ca nu puteti evita totusi o astfel de calatorie cu autobuzul pentru nimic in lume sa nu aveti la voi portofele sau alte obiecte ce ii pot ademeni pe bietii hoti naivi si inocenti, care nu stiu cum sa lupte cu o astfel de ispita
• Si daca sunteti atat de inconstienti incat sa iesiti din casa, sa luati autobului si sa aveti obiecte de valoare la voi (cum face probabil majoritatea populatiei Romaniei zilnic) sugestia mea e sa le tineti eventual in dinti pentru a le avea – cu sensul cel mai propriu – mereu sub ochi , nu in ghiozdane sau posete. Acestea nu sunt destinate depozitarii lucrurilor in ele. Sunt doar asa… sa fie acolo.

Sper sa va fie de folos sfaturile date si sa invatati din greseala mea. Stiti cum se spune: “mai invata si din greselile altora… nu vei avea timp sa le faci tu pe toate”

Daca mai sunt si altii care au sfaturi sau sugestii le astept cu nerabdareca sub forma de commenturi. Trebuie sa fim uniti si sa invatam unii de la altii, nu? >:)

I hate Romania

Stiu ca e un cliseu si mai stiu ca e deja o chestie rasuflata. Stiu ca e foarte obisnuit ca adolescentii sa vina cu texte d-astea, sa fie suparati pe viata si sa afirme doar chestii de genul “mi-e rusine ca sunt roman”, “Romania e o tara de hoti / corupti / tarani / nesimititi/ etc. ” Problema e ca pana astazi eu eram printre putinii care nu eram de acord cu asta.

Consideram ca Romania e o tara obisnuita, nu foarte civilizata sau uimitor de dezvoltata, dar acceptabila. Nu se prea moare de foame, esti oarecum in siguranta (la modul ca nu e genul de loc in care sa-ti fie frica sa iesi din casa dupa ce se intuneca). Pe scurt… ca mai toate locuri are si ea bune si rele. Ei bine astazi (la doar 2 zile dupa ziua nationala, dupa milioane si miliarde de stegulete, beculete, braduti si speech-uri care mai de care mai minunate) m-am decis ca proportia dintre bune si rele e totusi oarecum dezechilibrata.

Ce anume m-a facut sa cred asta? Ei bine, o parere ca asta nu se formeaza intr-o zi, evident. Astazi insa a cazut si picatura care a umplut paharul.

Despre ce e vorba? Am mers astazi cu colegii mei si profa de bio sa participam si noi la “fundita umana” (mai multe detalii despre eveniment aici ) Ne-am dus, am participat, toate bune si frumoase… dupa care se gandeste Magda ca nici temperatura, nici distanta pana acasa nu au cele mai potrivite valori pt o plimbare pe jos. Asa ca dupa 2- 3 autobuze super pline ma hotarasc sa urc si eu, fiindca al patrulea parea ceva mai uman (ca sa nu mai vorbim de faptul ca jumatate de ora de stat in statie era deja cam mult).

Si urc eu in minunata cutie de conserve, incerc sa ma fac cat mai mica ca sa nu-i turtesc pe ceilalti calatori, fac un efort disperat de a-mi composta biletul si gasesc fericita o bucatica de bara de care sa ma tin. Statiile trec si Magda e din ce in ce mai fericita ca in curand va cobori si va putea respira din nou. Dar cum era si un banc : “Romania e unica tara in care geanta coboara cu 2 statii inaintea ta”, cam asa ceva am patit eu cu portofelul.

Pe scurt, in momentul in care descopar aerul proaspat din afara autobuzului, vad ca si unul din buzunarele ghiozdanului e deschis…”hmmm.. destul de inexplicabil… mai ales ca stiam ca il inchisesem si cam toata durata minunatei calatorii am tinut ghizdanul in mana la nivelul genunchilor” dar daca faptul ca buzunarul deschis mi s-a parut ciudat… ce sa mai spun de faptul ca portofelul meu nu mai era in el.

Ei… deja se ingroasa gluma… nu portofel => nu bani, buletin, legitimatie de acces la British Council si alte fleacuri pe care le mai aveam pe acolo…

Tot nu credeti ca am un motiv suficient de important sa fiu furioasa pe aceasta tara si, mai ales pe locuitorii ei? Poate ca inca nu… a fost un accident… am avut ghinion.. se mai intampla… Dar daca va zic ca e a doua oara in interval de un an si ceva cand “se intampla” ? Deja parca se mai schimba datele problemei, nu?