Ziua mea, ziua ta, ziua noastra

Si uite ca a mai crecut si Magda. 19 ani… 19 ani si o zi ca sa fim mai precisi. Multumesc tuturor pt telefoane, sms-uri, offline-uri, cutii uriase de bomboane sau Fasolica (a se citi urs urias de plus). Sa nu uit sa multumesc pt portofel (sper ca de data asta sa nu mi-l mai fure nimeni). Am avut o zi de nastere chiar draguta. Si nu doar ziua de nastere, ci mai ales tot weekend-ul prelungit care a precedat-o.

Va intrebati probabil care e sensul titlului? Foarte simplu: inafara de 19 ani (pe care i-am implinit ieri, dar vi-i comunic acum), mai am un lucru de sarbatorit azi. E vorba de un an de cand ne-am hotarat ca asta sa fie ziua noastra. Stiu ca mai toti sarbatoresc fie data la care s-au cunoscut, fie cea la care au inceput sa fie impreuna, dar cum a fost destul de dificil sa delimitam o perioada fixa, am ales o data “favorabila”. (nu de alta, dar fiind intre zilele noastre de nastere va fi cam greu de uitat).

In plus e mult mai bine asa. Mi-e greu sa aleg o zi in calendar, sa pun degetul pe ea si sa zic: ASTA-I. Se pare ca si moda “cerutului prieteniei” din indepartata mea copilarie (insert devil laughing) avea un rost. Era foarte clar cand a inceput relatia. Stiai cand sa se cheme ca e aniversare.

In situatie de fata, insa, lucrurile nu sunt atat de clare. Sa aleg momentul cand a devenit clar pt toata lumea ca suntem imdragostiti rau (mentionez ca in categoria toata lumea ne incadram si noi)? Sau cand ne-am sarutat prima oara? Sau primul te iubesc ? Sau poate sa merg si mai in urma si sa ajung la perioada difuza in care nici noi nu stiam exact ce e, dar ceva-ceva parca era. Cand am inceput sa vorbim regulat la telefon? (aici noroc cu vodafone-ul) Sau cand nici nu ne-am dat seama ca am inghetat pe o bordura vreo 2 ore intr-o seara sporovaind despre tot si toate si tinandu-ne de mana? Si totusi parca nici asta nu a fost inceputul. In mod sigur n-as sta cu oricine pe o bordura in frig si pe deasupra nici sa nu-mi dau seama cum trece timpul. Cred ca un ceva mic de tot a existat de cand primeam ciocolatele in fiecare dupa-amiaza si ne citeai micul print, cand mai gaseam cate un pretext sa ma invart cu Eliza pe holurile Cristianului pt inca un pupic de noapte buna (si ca tot veni vorba de Eliza… Glumele cu blonde ar trebui interzise. Sugerez sa se inventeze glume cu Magde. Nu de alta, dar ea s-a prins de ceea ce simt eu chiar inainte mea. Serios ca-i fata desteapta )

Ei vedeti? Si asa am ajuns la momentul cand ne-am cunoscut. V-am zis ca nu pot delimita unde prietenia s-a transformat in ceva mai mult? Prinvind in urma mi se pare atat de firesc… E ca in cartile pentru copii. Trebuie doar sa unesti niste puncte. Si, in final, cand se contureaza imaginea, nici nu-ti mai dai seama care a fost punctul de pornire. Si nici nu mai are importanta. Nu mai sunt niste puncte izolate. E o imagine compacta. Ce mai conteaza de unde am pornit cand desenul e gata si putem sa ne apucam de colorat?

Te iubi mult, puiuc, si La Multi Ani pentru maine (sac! sac! sac! asa sigur eu sunt prima )

Publicitate

De ce reclame? De cele mai multe ori sunt stresante, nu? Eu una ma uit din ce in ce mai putin la tv in ultima vreme. Mananca prea mult timp. La fiecare 15 min de film trebuie sa inghiti si vreo 10 min de reclame.

Totusi sunt si unele care mi-au atras atentia in mod pozitiv. Una din ele e cea care a starnit isterie in unele cercuri dupa ce a fost interzisa de CNA.

Mie mi se pare ca are un mesaj interesant si iese oarecum din tiparul reclamelor de tipul : “cu hochland nu regreti decat ca ai doar 10 degete” sau “vanish si uiti de pete”.

Tot in categoria reclame inteligente cred ca se incadreaza si cele de la Petrom:

Mi se pare absolut fascinant ca in Romania, in sfarsit, au inceput sa se promoveze astfel de valori.

Ar mai fi si reclamele de la Zaraza cu texte gen: “Pentru cei care nu cred ca o carte buna inseamna asul de trefla” sau cealalta:

Nu-i asa ca uneori reclamele pot fi chiar reconfortante?

Iom Haatzmaut – Israel 60

In fata unei minuni nici nu prea are rost sa mai spui mare lucru. O sa tot pun zilele astea cateva filmulete in incercarea de a crea macar o picatura din atmosfera de acolo. Imi amintesc de 2005 cand am fost la hidon si am avut experienta petrecerii chiar in Israel a acestei zile. Ce amintiri… de fapt ce an… Nu-mi vine sa cred ca au trecut 3 ani de atunci…pe de o parte parca ar fi fost ieri… si pe de alta parte parca ar fi fost undeva departe in alta viata.

Dar gata ca devin prea sentimentala pentru gustul meu. Cel mai bine ar fi sa nu incurc borcanele. Probabil ca intr-o zi voi scrie un post si despre ce a insemnat anul 2005 pt mine. Cred ca a fost cel mai plin de evenimente si cel mai plin de intorsaturi. Da… cand voi avea timp neaparat o sa povestesc despre asta in detaliu. Dar deocamdata v-am promis filmulete asa ca incep sa le pun