Trecand prin BAC

Am trecut doar de o proba: romana oral. In dupa-amiaza asta o dau pe a doua. Poate ca e prea timpuriu sa ma pronunt asupra acestui examen, dar stiu ca daca as astepta pana la sfarsit, nu voi mai scrie nimic. Ma voi bucura ca s-a terminat si gata. De scris oricum nu o sa scriu prea mult. Va fi doar acest post. Pe care il voi mai completa pe parcursul urmatoarelor zile daca voi simti. Daca nu, nu.

Bacul e loterie. Am auzit-o pe diriga mea spunand asta de multe ori in ultima vreme. Imi placea sa cred ca nu e asa. Ca rezultatele muncii se vad. Ei bine, din ce am putut sa-mi dau seama pana acum… notele, in foarte multe cazuri, nu au nicio relevanta. Am colegi despre care eram mai sigura decat de mine ca vor lua fara probleme 10 in oral, dar au luat 7,5. Am altii pe care nu i-am auzit vreodata spunand 2 fraze coerente (nici macar in discutiile din pauze, daramite pe teme de “limba si literatura romana”), dar au luat 10.

Sa va mai spun de engleza? Povestea se repeta. Colegi care vorbesc corect, care au cunostiinte, dar care au luat 9,5 in loc de 10 pentru ca aveau o nota mica la romana.

Imi lasa un gust amar. Pentru ca, intr-adevar, e loterie. Notele tale nu depind de tine decat intr-o foarte mica masura. Cel mai mult conteaza norocul, valoarea protocolului, dispozitia comisiei, felul cum te imbraci etc.

Despre povestea subiectelor aparute desi erau secrete stiti, nu? Pentru cei care nu stiu, povestea e asa: La oralul de romana au fost publicate pe site-ul ministerului niste texte. Pe baza lor elevii urmau sa primeasca 3 intrebari (intrebari care trebuiau sa fie la prima vedere). Ei bine, unii le-au primit din timp. Cum comenteaza marele Adomnitei care in loc sa se ocupe de pregatirea bac-ului isi facea campanie ca sa ajunga primar in Iasi? El zice ca daca aceste intrebari s-au aflat dupa inceperea probei nu-i asa de grav. Pai cum nu? De ce unii sa le aiba si altii nu? Din punctul meu de vedere si daca se aflau cu 10 minute inainte de terminarea probelor tot la fel de grav era. Pentru ca unii au dat fara sa stie, iar altii stiau dinainte. Si mai apare si un nu-stiu-care de la sindicatul profesorilor si ne explica noua pe realitatea tv cum profesorii saracii nu primesc decat 3 milioane pt bac si cum asta ar fi motivul pt care se intampla tot felul de nereguli si se primesc spagi.

Pai domnule sindicalist, eu am alocatie de la stat de 32 de lei pe luna. Asta inseamna ca am voie sa fur si sa dau in cap la oameni pt ca primesc prea putini bani?

Si in conditiile astea, cand toti gasesc cate o justificare pentru orice nu pot sa simt decat greata si dezgust. Auzisem povesti si din anii trecuti. Nu ma asteptam sa fie totul corect si sa mearga pe roate. Dar daca se incalca regulile macar faceti-o si voi mai palmat, mai pe furis, nu chiar asa in fata tuturor. Nu ca sa dam bani pt protocol si sa nu fie suficienti. Inteleg sa se traga sfori, dar nu sa intre directorului la comisie si de fata cu candidatii si toata lumea sa incercuiasca nume pe foaia cu lista de elevi (cum am auzit ca se practica). Nu indraznesc sa cer corectitudine ca sunt constienta ca as cere prea mult, dar macar stabiliti niste limite ca nu se mai poate chiar asa.

3 down, 3 more to go

Parca mi s-a mai muiat un pic furia dupa proba de azi. Am avut un noroc incredibil. La S3 a picat basmul cult. Dupa surpriza de anul trecat cu traditionalismul deja ma gandeam ca poate ma trezesc si eu cu un Titu Maiorescu sau directia moernista a lui Lovinescu si aia sunt… Dar nu. Surpriza de anul asta a fost una placuta. Varianta 1 la subiectul 3. suuuuuper!!!

Am avut si supraveghetori ok. Nu au fost genul ala stresanti care iti maresc si mai mult emotiile prin gravitarea lor continua intre banci, dar nici n-au lasat sa se copie. Sau cel putin nu mi-am dat eu seama. (spun asta pt ca fiind in prima banca nu pot sa bag mana in foc ca tot ce se intampla in restul salii a fost 100% kaser in fiecare clipa) Dar cel putin povestile pe care le auzisem cu un supraveghetor care sta de sase pe hol si celalt in sala cu copiii care copie fiecare de unde poate nu s-au adeverit.

Per total a fost mult peste asteptari. Vom vedea ce mai urmeaza si saptamana viitoare

Almost over

Ce-a fost mai greu a trecut din BAC. Sau poate abia urmeaza? Nu stiu. Cert e ca am terminat cu probele si astept ziua de sambata sa se afiseze rezultatele.

Credeam ca o sa fie mai altfel. Ca o sa ma simt usurata ca am scapat. Nu ma simt. O concluzie pe care as putea sa o trag dupa acest examen e ca am trecut prin liceu degeaba. De copiat nu am invatat sa copii, ba am mai facut si greseala sa invat si sa cred ca ma pot baza pe asta. La BAC nu m-a ajutat aceasta strategie. Vreau totusi sa trec peste acest examen, pastrandu-mi suficienta naivitate incat sa cred ca viata e mai corecta de atat, ca sunt si examene care sa conteze si sa se dea pe bune, iar daca nu e asa, sper macar sa nu reusesc sa ma adaptez niciodata la mediul asta mizerabil in care reteta reusitei e compusa din ipocrizie, pile, relatii, spagi si copiat.

De BAC am scapat, dar greul abia incepe. Doar urmeaza admiterea

M-a sunat sa-mi zica “Shabbat shalom”

eu: buna, dar ce faci? Cum de ma suni? Ai minute?
ea: Nu, n-am. Sunt in autobuz in drum spre templu si pur si simplu vroiam sa-ti spun shabbat shalom
eu: ce dragutzzz !!! Shabat shalom si tie si distractie placuta!!!
(Si au mai urmat vreo 30 de secunde de taca-taca si gata)

Vi-o mai amintiti pe Eliza, nu? Stiti voi… chestia aia blonda si chitaitoare… cea mai buna prietena a mea (sau hai sa zic una din cele mai bune, ca sa nu nedreptatesc pe nimeni)

Poate ca vi se pare o chestie banala. Poate ca si este. Doar ca… luand in considerare cat de mult timp am trecut prin shabbat aproape fara sa-mi dau seama sau cat de mult eu si majoritatea prietenilor mei ne-am distantat de iudaism sau dupa izbirea de opinii de genul: “timpul nu sta in loc si vremea Torei a cam apus…” Luand in considerare aceste circumstante un banal telefon de 1 minut jumate, shabbat shalom ce alta data parea si el banal, acum are o valoare foarte mare.

Shabbat shalom si voua! Poate ca vremea Torei nu a apus totusi, iar iudaismul se tine inca ferm pe pozitii.

P.S. Eliza, si mie mi-e dor de tine si sper ca din toamna sa ne putem face astfel de urari fata in fara, eventual chiar la templu

Acum chiar ca se termina

Ma simt ciudat. Nu as putea spune ca sunt trista, dar nici entuziasmata, nici melancolica, dar nici nerabdatoare. Nici macar indiferenta. Peste vreo 3 ore jumate (marturisesc ca am numarat pe degete) incepe cursul festiv. Maine seara e banchetul. Asta inseamna ca intr-adevar vine sfarsitul, nu?

Clasa a 12-a a trecut incredibil de repede. Nici nu stiu cum a trecut timpul. Saptamanile parca fugeau una dupa alta fara sa-mi dau seama. La inceputul acestei saptamani m-am uitat in calendar si am escoperit un lucru terifiant: mai sunt doar 3 saptamani pana incepe bacul. Cel mai ciudat e ca pana de curand nu constientizam. Imi dadeam seama ca trece timpul… nici nu stiu cand din ianuarie am ajuns in aprilie, de acolo cum am ajuns la ziua mea si de atunci pana acum. Cert e ca vedeam examenul ca pe ceva suficient de departe cat sa nu fie prea infricosator. Insa ieri, in sala de spot, cand se imparteau robele si tocile, cand toti ne foiam de colo-colo curiosi cum aratam cu ele, in toata imbulzeala aia (7 clase cu profesori inseamna multa lume, chiar si intr-o sala de sport), in toata zapaceala, am constientizat ca chiar se intampla. Chiar a inceput numaratoarea inversa. Chiar mai e foarte putin. Si am intrat in panica. Nu stiu daca ma speria mai tare bacul sau admiterea. Cred ca admiterea, doar ca bacul e mai aproape.

Are vreo logica ce spun? Cred ca nu. Atunci am sa continui. Sa ma intorc de unde plecasem… de la cursul festiv.

Nu am fost o clasa unita. Chiar stateam si ma gandeam uneori ca sunt unii colegi pe care nu-i cunosc deloc. Spun asta pentru ca a cunoaste pe cineva eu cred ca inseamna mai mult decat sa stii cum il cheama, cati frati are, unde locuiesc sau ce muzica asculta. Sa cunosti pe cineva cred ca inseamna sa stii ce vise are, ce ar vrea sa ajunga, ce il sperie sau care e sistemul lui de valori. Ma mai intreb cati sunt cei care ma cunosc pe mine. Ma intreb cu cati am sa pastrez legatura. Cu cine oare voi mai vorbi si la anul pe vremea asta? Oare o sa facem intalnire de 10 ani de la terminarea liceului?

Cred ca avea dreptate Liviu (dentistul meu) cand mi-a urat condoleante. Atunci am ras, dar acum chiar incep sa simt ca parca e sfarsitul unui capitol. Frumos, urat, bun sau mai putin bun uneori, e un capitol care termina. O sa inceapa altul pe care il astept cu nerabdare. Sper sa fie frumos, sa intru la facultatea pe care mi-o doresc, pace mondiala, salvarea puilor de balena si alte alea. Dar pana la acel inceput trec printr-un sfarsit. Un sfarsit de liceu pe care il simt acum petru ca in timpul bacului probabil voi fi prea preocupata pentru a-mi da seama ce o sa se intample.

Am primit de ziua mea cadou o carte de la profa mea de pregatire de romana. Cred ca e unul din cele mai frumoase cadouri si asta pt ca a venit exact la fix. Poate ca a stiut si de asta mi-a dat-o. Poate ca a fost doar o coincidenta. E o carte care mi-a placut mult. Despre vise, despre cei care indraznesc sa-si urmeze visele si reusesc sa le implineasca si, mai ales, reusesc sa ii invete si pe altii sa viseze. Vine un moment, in viata, cand nu-ti mai ramane decat sa mergi pe drumul tau… Asa se termina. Si asa cred ca se termina si pt mine acest capitol, pastrand in minte un sfat, luat tot din paginile aceste carti: cand vrei ceva din tot sufletul, nimic nu te poate opri, nimic inafara de temerile tale.

Multumesc, doamna profesoara, cred ca acum am inteles. Nu trebuie sa ma framant si sa ma intreb de o mie de ori daca am luat decizia corecta si daca merg pe drumul bun. Trebuie doar sa merg inainte, sa profit de toate oportunitatile care se ivesc in cale si astfel, orice drum as alege, se va dovedi a fi drumul bun.