Magda si cartile

Vreti sa stiti cum imi mai petrec timpul liber? Ei bine citesc. Anul asta -spre rusinea mea- aproape ca n-am citit nimic inafara de literatura scolara. Asa ca m-am decis sa recuperez. Mi-am adunat un teanc de carti si am inceput sa fac ceva ce n-am mai facut pana acum: am inceput sa citesc mai multe carti deodata.

Lectura principala -daca ii pot spune asa- e genul de carte dn care nu credeam ca voi ajunge sa citesc. Singurul motiv pentru care o citesc e ca mi-a imprumutat-o o fosta diriga. Imi mentin parerea ca nu e chiar genul meu de carte, dar asa ca experiment e destul de interesanta. Se numeste Biruinta unei iubiri. Dinu & Nelli Pillat. Pagini de corespondenta. Din titlu ma asteptam sa fie destul de plicticoasa si m-am apucat totusi de ea doar fiindca mi s-ar fi parut lipsa de respect sa o dau inapoi fara sa o rasfoiesc macar. Si apoi m-a cam prins. Cum spuneam: e interesanta. Te face sa vezi unele lucruri un pic altfel. Pe de alta parte e si un pic ciudat. In majoritatea cartilor eu (si cred ca cei mai multi fac asta) ma regasesc intr-o anumita masura in vreun personaj (nu neaparat principal). Aici insa a fost foarte diferit. Mi se pare ca povestea celor doi seamana foarte mult cu o alta poveste pe care o cunosc in viata reala. Si nu doar povestea. Sau nu atat povestea cat felul de a fi al personajelor. Poate mi-ar placea sa ma regasesc si eu acolo. Macar in cateva trasaturi. Dar se pare ca nu…

Celelalte doua carti pe care le-am inceput sunt Ghidul lenesului – mic tratat pentru lenesii rafinati si Cum sa fii o lady – mic tratat de eleganta. Pe prima am zarit-o in biblioteca si am cerut-o cu imprumut, iar a doua e cumparata de la metrou. Pentru cei care nu sunt din Bucuresti conceptul cartilor cumparata de la metrou sunt sigura ca e complet strain. Pe mine Eliza m-a invatat tactica. Cartea nu e cine-stie-ce. M-a atras titlul cand am luat-o si am semi-abandonat-o dupa primele cateva pagini. O sa revin la ea.

Celelalte carti care astepta sa fie luate in seama sunt Bucuria matinala de P.G. Wodehouse, Arta de a fi egoist – Cum sa traiesti fericit, chiar daca altora nu le place de Josef Kirschner si Public Speaking (am reinceput sa citesc si in engleza). Pe P.G. Wodehouse vi-l recomand din toata inima. E un scriitor renumit pt umorul scrierilor sale. Si intr-adevar pot confirma. Mi s-a intamplat de fiecare data cand citeam vreo carte de a lui , stand tolanita pe canapea sa incep sa rad asa de una singura. Celelalte carti sunt din categoria auto-educare(stiu… suna cam pompos). Nu toata lumea apreciaza genul asta de carti, dar mie imi place sa mai citesc asa ceva din cand in cand.

Dupa cum vedeti daca ar fi doar doua as putea spune ca sunt diametral opuse, dar sunt intr-o dispozitie a experimentelor. Cred ca cel mai concret exemplu e ca eu – o carnivora absoluta – am inceput sa mananc salate la restaurant, in detrimentul graterelor sau pizzei.

Facebook ?

Dupa cum anuntasem in postul precedent mi-am facut cont de facebook. Am decis sa intru si eu in randul lumii civilizate si sa vad cu ce se mananca acest hi5 al zilelor noastre. Din pacate am ramas cam dezamagita.

Desi are multe plusuri, unul din minusurile pe care le-am observat eclipseaza toate celelalte aspecte pozitive. Dar sa va povestesc despre ceea ce am descoperit eu pozitiv. In primul rand faptul ca nu poti accesa profilul cuiva decat daca e in lista ta de prieteni. Asta previne oarecum commenturile gen hi5 (scuzati comparatia permanenta, dar mi se pare ca e cam acelasi lucru) “tu eres mui linda” de la nu-stiu-ce ciudat de la capatul lumii. Chestia pozitiva deci. Nu ai de-a face decat cu cei pe care ii alegi sa iti fie prieteni.

Dar de aici se naste si minusul urias de care va spuneam. Genul asta de siteuri “sociale” pot determina pe unii sa devina… prea sociali. Ce vreau sa spun cu asta? Ei bine am vazut in lista multor prieteni oameni cu care nu au absolut nicio legatura. De ce? Pai raspunsul primit atunci cand am intrebat prima oara pe cineva asta a fost: “Pai daca mi-a dat add de ce sa refuz?” Bazandu-ma pe acest raspuns (primit intr-una din primele mele zile de facebook-ista) si cu exerienta acumulata ulterior am ajuns la cateva concluzii.

Multi vad acceptarea invitatiilor ca pe un lucru natural. De parca refuzul ar fi o insulta. De partea cealalta sunt cei care trimit invitatiile. Un motiv ar fi curiozitatea si logica de genul “ia sa vad ce poze mai are”, chiar daca de multe ori relatiile din viata reala nu sunt nicidecum de frienship. O alta motivatie e aceea a “politetii”. Asa cum spui salut unei persoane cunoscute cand o vezi, la fel il adaugi in lista. Si, la fel ca si cu salutul, o data efectuata aceasta “datorie” consideri ca ti-ai luat de o grija si gata. Cred ca o comparatie buna ar fi cea a unei petreceri. Vezi pe cineva cunoscut, il saluti, obisnuitul schimb de replici ce mai faci, ce mai e nou, etc. si gata. Te desparti si mergi sa-ti petreci timp cu oamenii care chiar te intereseaza. Pe site interesul cred ca ar putea fi masurat in commenturi, dar din nou avem o problema. Si asa ajungem la al treilea motiv. Unora li se pare ca sunt foarte populari daca au o lista cat mai lunga de prieteni, commenturi, si alte prostioare de prin aplicatii gen ursuleti de plus, plantute, floricele si alte gift-uri. Nu vreau sa par impotriva lor. Mie imi plac dulcegarii d-astea. Si chiar trimit. Doar ca ma refer la situatia in care valoarea lor nu mai conteaza, ci alearga fiecare dupa cantitate. Si astfel adaugi pe toata lumea in lista ta de prieteni pentru a arata tuturor cat de popular esti.

Poate judec un pic cam aspru. Si chiar va rog sa ma contraziceti. Mi-ar placea foarte mult sa ma convinga cineva ca gresesc.

*Acest post incearca sa existe de vreo saptamana, dar a fost definitivat datorita unei discutii cu David caruia ii multumesc.

UPDATE:
Se pare ca am gresit intr-o anumita masura. Ipocrizia de care spuneam exista si se manifesta nestingherita. Dar Bietul site nu are nicio vina. Din contra. E doar o oglindire a realitatii. Poate doar o oglindire ceva mai evidenta. Fiecare isi pastreaza rolul. Molustele tot moluste, viperele tot vipere, mascaricii tot mascarici, spectatorii tot specatori , iar cei ok sunt ok si aici.