Ce sa faci cand esti dezamagit?

16 04 2009

De ceva timp cred ca mi s-a pus o pata pe creier. Nu conteaza despre ce e vorba. Cine trebuie sa stie stie si cine nu oricum nu o sa afle. Problema nu e pata propriu-zisa. Fiecare cu piticii lui sau cum se mai spune unii au pasarele, altii stoluri intregi.

Ideea e ca in contextul acestei pete pe creier de care va ziceam am inceput sa descopar lucruri destul de suparatoare. De exemplu ca oamenii pe care ii credeam loiali, nu stiu ce inseamna loialitatea, iar cei cu care discut despre asta si cica ma inteleg se pare ca au impresia ca “persoanele de fata se exclud”. Sau ca atunci cand e vorba de ele regulile sunt altele.

Deci pe scurt sunt dezamagita de cateva persoane si oricat de mult am incercat sa gasesc o rezolvare nu a prea functionat. Am trecut si prin perioada “hai sa las eu de la mine”, chiar si de partea cu “ma supar si-mi iau jucariile si nu mai vorbesc cu voi”. Am ajuns la o concluzie mult mai rezonabila si aparent mult mai de dorit: nu mai am niciun fel de asteptari.  E totusi destul de trist. Probabil ca in scurt timp o sa-mi treaca. O sa fie ca orice suparare. A trecut si gata, o sa si uit. Dar diferenta fata de toate celelalte tipuri de suparari va fi aceea ca niciodata nu va mai fi cum a fost.

Dirigul meu obisnuia sa ne avertizeze cand faceam tampenii sau eram neascultatori sau nu invatam sau alte chestii de genul asta pe care le fac elevii in liceu : atunci cand dezamagesti pe cineva nu mai pori schimba asta, nu o mai stergi niciodata si nimic nu mai e ca inainte.

Nu o sa ma bazez pe acel proverb arab care spune ca Daca un prieten te dezamageste o data e vina lui, daca te dezamageste si a doua oara e vina ta ca i-ai permis sa-ti mai fie prieten. O sa adopt ideea dirigului si intr-un fel cred ca e mai trist, dar deja nu mai depinde de mine.  O sa fim in continuare prietene, dar nu o sa mai fie niciodata cum era.





mesaj dragut primit

12 04 2009

Stiti mailurile alea cu “citeste si da mai departe” ? Alea cu trimite la inca 175035 persoane, apasa nu-stiu-ce taste si numele persoanei iubite va aparea pe ecran, vei avea noroc urmatoroo 2500 de ani si ti se vor implini 763,2 dorinte?

Tocmai am primit si eu inca un astfel de mail. Nu l-am trimis la 2 miliarde de prieteni, deci nu mi se vor implini 763,2 dorinte in urmatoarele 5 minute si nici nu voi avea 1000 de ani de noroc. Totusi nici nu mi s-a intamplat nimic oribil pt ca am intrerupt acest minunat sir al spamurilor. (e drept ca a trecut abia putin timp – poate ca abia urmeaza. Promit sa va tin la cutent)

Totusi mailul mi s-a parut dragut asa ca as vrea sa vi-l impartasesc.:

  • Am invatat ca nimeni nu este perfect…  Pana cind nu te indragostesti.
  • Am invatat ca viata e dura… Dar EU si mai si!!!
  • Am invatat ca sansele nu trebuie niciodata pierdute…Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana..
  • Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.
  • Am invatat ca ar trebui mereu folosite vorbe bune… Pentru ca maine poate va trebui sa le retragi.
  • Am invatat ca un zambet e un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul.
  • Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt… Dar pot mereu sa fac cite ceva.
  • Am invatat ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.
  • Am invatat ca ai dreptul sa fii suparat, dar nu ai dreptul sa fii rau.




Ma nishtana hailala haze mikol haleilot?

8 04 2009

Prin ce se deosebeste aceasta noapte de celelalte nopti?

Chiar asa… Prin ce credeti ca se va deosebi? Ceva predictii pentru diseara?

O sa incep eu: Cred ca se vor aduna in jurul meselor oameni ce vor corespunde tuturor celor 4 tipuri de copii metionate in hagada: haham, rasha, tam, seino iodea lishtot… cel intelept, cel rau (tradus si prin nelegiuit), cel simplu si cel ce nu stie sa intrebe. Stiti despre partea asta cu copii, nu?

Daca nu stiti, o gasiti in Hagada. Rezumatul e urmatorul: la masa se aduna toate cele 4 de tipologii umane mentionate mai sus si ni se spune ce atitudine trebuie sa avem vis-a-vis de fiecare:

  • pe cel intelept invata-l traditiile
  • celui simplu spune-i cum am fost scosi din Egipt
  • cu cel care nu stie sa intrebe deschide tu discutia

Si mai e cel rau pe care am preferat sa-l las la final. Daca parea ca pentru fiecare  exista o solutie si ca fiecare trebuie acceptat asa cum e, solutia prezentata pentru rasha, pentru cel rau e una -poate- surprinzatoare prin cat e de … nu dura, ci mai degraba de neclintit. Si aici o sa va scriu exact ca in Hagada: “Si pentru ca s-a exclus singur din colectivitate, neaga un principiu de baza. De aceea si tu strepezestei dintii si spune-i: de aceea mi-a facut Dumnezeu aceasta cand am iesit din Egipt. Mie si nu lui, daca ar fi fost acolo n-ar fi fost eliberat. “

Ce deducem de aici? O sa va dau interpretarea mea si astept si alte interpretari daca aveti.

O sa fac o paranteza: Stiti reclama aia cu greierele si furnica de la Alpha Bank? Unii suntem furnica si economisim altii suntem greiere si chetuim… si e in ordine

Poti fi intelept sau simplu… Poti sa ai o gramada de cunostinte, sau sa nu le ai si sa incerci sa le inveti sau poate ca nici macar nu stii de unde sa incepi si cum sa intrebi. E in ordine. E responsabilitatea celorlalti sa gaseasca cea mai buna metoda pentru a te ajuta. Dar atunci cand devii rasha, cand te excluzi si te dezici de ceva, nu mai ai dreptul sa arati cu degetul si aventual sa arunci cu noroi. Iar cei din jur nu au nicidecum datoria de a gasi calea de a te ajuta si sprijini. Resposabilitatea lor e sa-ti “strepezeasca dintii”.

Hag Pesah Kasher ve Sameach! Sa aveti un Pesah fericit alaturi de cei dragi si sa alegeti cu grija in ce categorie vreti sa fiti.

Si pentru final un banc pe care l-am primit si care mi-a placut:

A British Jew is waiting in line to be knighted by the Queen.
He is to kneel in front of her and recite a sentence in Latin when she taps him on the shoulders with her sword.
However, when his turn comes, he panics in the excitement of the moment and forgets the Latin.
Then, thinking fast, he recites the only other sentence he knows in a foreign language, which he remembers from the Passover seder:
“Ma nishtana ha layla ha zeh mi kol ha leylot.”
Puzzled, Her Majesty turns to her advisor and whispers, “Why is this knight different from all other knights?”





Hidon Tanach 2009

5 04 2009

Cu atatea discutii despre alegeri, alegeri si iar alegeri, s-ar putea crede ca intreg sistemul solar s-a invartit astazi in jurul cabinelor de vot din Adamache.

Actually, nu a fost chiar asa. Un important eveniment care a fost -cred- in mare masura trecut cu vederea si care a avut loc tot astazi a fost Hidon HaTanach.

Concurentii au fost atat de bine pregatiti, incat, la final a trebuit sa mai introducem o scurta runda de departajare. Castigatorii au fost Gabi Asman si Avi Finkel (aplaudati pt ca aveti de ce), iar Noa Lupu si Alex Klein s-au “abonat” pentru cele 2 locuri castigatoare de la anul.

Ceea ce e foarte interesant la acest concurs e ca e exemplificarea perfecta a ideii precum pofta vine mancand. Daca la prima vedere sa te apuci sa inveti tanachul nu pare nici simplu si nici din cale afara de distractiv, pe masura ce incepi sa inveti, te pregatesti, raspunzi la modele de intrebari … totul devine din ce in ce mai atractiv. Si daca mai ai si norocul sa te pregatesti impreuna cu altii e si mai bine.

Eliza, mai stii primul nostru an? Cum stateam noi la tine la Barlad si invatam impreuna… imi amintesc ca dupa alea cateva zile, dupa ce am venit la iasi, cand vorbeam la telefon mai faceam schimb de cateva raspunsuri.

Imi mai amintesc ca nu aveam inca internet acasa si mergem la internet cafe ca sa pot vorbi pe mess. Ce ciudat pare acum sa mergi la internet cafe ca sa vorbesti pe mess despre Tanach. Asta ca sa nu mai spun despre gafa mea cu visele cu cele 7 vaci si cat a mai ras Daniel pe seama mea….

Despre cele 3 sapt in Israel nici nu stiu ce as putea sa spun. A fost o experienta unica si cred ca toti cei care am trecut prin asta putem cadea de acord ca asa ceva nu merita ratat.

Sfatul meu pentru cei care pleaca : profitati de fiecare clipa





At the end of the day each of us gets what he/she diserves

2 04 2009

Poate din cauza valvei starnite de apropierea alegerilor sau poate pur si simplu pt ca sunt geniala mi-am dat seama ca fiecare dintre noi are -in cele mai multe cazuri si situatii- exact ceea ce merita.

In seara asta mi s-a confirmat o teorie mai veche (offf Ina, unde esti cand are omu’ nevoie de tine?). Teoria e una foarte simpla. Nu exista nu pot/n-am timp/n-am ce face. Toate astea se traduc de fapt prin alte lucruri sunt mai importante pt mine. Nu vreau sa fiu gresit inteleasa. Fiecare are dreptul sa isi stabileasca propriile prioritati.

Problema apare atunci cand tu sustii ca ceva e in topul prioritatilor, dar comportamentul demonstreaza in mod sistematic ca nu e asa.

Dar sa ne intoarcem la alegeri. Duminica trecuta, la prezentarea candidatilor, Mirela a spus un lucru foarte inteligent care suna cam asa: “Toata lumea se plange ca intalnirea nu e reprezentativa -sau ca alegerile nu vor fi reprezentative-  pt ca e foarte putina lume prezenta. Pai tocmai ca e. Cei care sunt prezenti -atitia cati sunt- sunt de fapt cei interesati “

Si sunt perfect de acord. A inceput sa mi se para cel putin ridicola scuza : “dar pe mine nu m-a anuntat nimeni”. Asta in contextul in care era afisat peste tot, s-au trimis scrisori acasa si asa mai departe. Pai si cam ce ati vrea? Sa vina cineva sa va ia de manuta? Sa va faca un desen? Daca nu veniti pe la comunitate si nu va interesati ce-ati vrea? (si culmea e ca nu ma refer la oamenii in varsta care intr-adevar intampina dificultati in a se deplasa si nu ma refer doar la intalnirea de duminica trecuta)

Poate ca am devenit eu prea obisnuita cu atitudinea de tip Ovidiu ( adica un minim de informatii si mai deprate te descurci cum poti). Nu e bine nici asa. Dar nici sa ai impresia ca esti buricul universului si ca toti cei din jur trebuie sa-si concentreze eforturile sa te tine pe tine permanent la curent cu orice se intampla sau se modifica, fara macar sa aiba de unde sa stie ca esti interesat de asa ceva. Vrei asa? Minunat! Angajeaza-ti o secretara.

Si ca sa incerc sa ma intorc totusi din nou la alegeri. Fiecare doarme cum isi asterne si votul de duminica o sa spuna multe. Se va vedea ce vrea de fapt comunitatea asta. Astept cu nerabdare rezultatele si sper sa nu fiu dezamagita. Foarte probabil ca o sa fiu. Nu sunt atat de optimista sa cred ca vor fi alesi toti cei pe care mi i-as dori. Totusi e o persoana care ar trebui nu doar sa castige, ci sa castige cu un scor zdrobitor. Daca nu va fi asa o sa-mi pun intrebari serioase despre valorile si algoritmul de alegere al membrilor comunitatii. Daca – reducand la absurd- acea persoana, nu doar ca nu va fi aleasa la o diferenta zdrobitoare, dar nu va fi aleasa deloc inseamna ca aceasta comunitate nu ce merita starea deplorabila in care a ajuns, dar e inca mult prea bine fata de cum ar merita

LATER EDIT: Se pare ca reuzultatele au fost chiar peste asteptari, iar Sorin chiar a castigat mai mult decat detasat. Felicitari CEB !