Si s-a mai incheiat un an de Talmul Tora

Uneori chiar ma satur sa fiu atat de zapacita. Mi-am zis ieri toata ziua sa nu uit aparatul foto cand merg la Talmud Tora. Dar cand in sfarsit am plecat… ghici! L-AM UITAT! Evident!

Sunt unele momente atat de frumoase, pe care as vrea sa le pastrez macar prin poze, dar de cele mai multe ori e ba Shabbat si nu e voie, ba Shavuot si nu e voie, ba altceva si nu e voie. Si, cand in sfasit prind si eu un moment ce ar fi putut fi imortalizat… evident imi uit aparatul foto.

Dar sa va povestesc cum a decurs ultima lectie de Talmud Tora a acestui an:

Initial Beni ne-a batut pe mine si pe Alina la Memory Game, dupa care a ajuns si Dara (cea mai mica cursanta a noastra) si ne-a batut pe toti.

Hai sa facem o paranteza ca sa va mai povestesc de Dara, vreti? In primul rand e o scumpa, In plus e si foarte inteligenta. Sa va povestesc ce a facut saptamana trecuta. Am inceput ora tot prin joculete: memory game, puzzle, chestii d-astea. Dupa care le-am propus sa trecem la un alt joculetz – l-am numit eu. Si am inceput sa le explic. Sunt trei gramajoare cu biletele cu 3 tipuri de intrebari (cu variante de raspuns, cu adevarat sau fals si intrebari cu raspuns liber). Fiecare membru a celor doua echipe da cu un zar si in functie de rezultat trage o intrebare dintr-una din gramajoare… si tot asa…

Si deodata ma intrerupe Dara si-mi spune: “Hei, ne pacalesti, astea sunt lectii, nu sunt jocuri. Jocurile sunt asa… nu stiu… altfel… trebuie sa faci ceva cu mainile…Asta nu e joc”. (asta a fost primul moment in care m-a uimit)

Cadem pana la urma la invoiala sa incercam sa vedem daca nu cumva e si asta distractiv.

Si dupa primele 5 minute, ce-mi spune? Asta fiind al doilea lucru care m-a uimit: “Ai avut dreptate. E si asta joc si e distractiv”. Ma asteptam sa fie distractiv. Doar asta era scopul biletelelor colorate, a zarului, a stickerelor, a echipelor si a variantelor de genul: Unde a primt Moshe Tora? a) pe muntele Moria; b) pe muntele Sinai; c) pe muntele Hebron; d) la Cristian.

Ceea ce nu ma asteptam era ca ea, din propirie initiativa sa afirme -asa deodata- ca s-a inselat si ca e distractiv.

Si acum ca v-am mai dat un exemplu care sa evoce cat de surprinzatori, de imprevizibili si de scumpi sunt cei mici, sa inchidem paranteza si sa revenim la ultima ora de Talmud Tora.

Bineinteles ca anul nu se putea incheia fara un jewpardy. Cred ca nici nu e nevoie sa va mai povestesc cum initial copiii vroiau sa fie echipa fetelor contra echipa baietilor (dar tragerea la sorti a decis altceva), iar cum la final, cand sa schimbam echipele, Vlad nu mai vroia sa plece din echipa fetelor.

Dupa ce am terminat primul joc, copiii m-au rugat sa ma incercam o data cu aceleasi intrebari. Asadar am schimbat echipele si am repornit jocul. Si surpriza: nicio echipa nu a mai gresit nicio intrebare.

Poate pentru cititorul de rand nu e nimic surprinzator in asta. Dar pt d-alde Cristi, care facea jewpardy-uri in Cristain cu copii, in timp ce Marc & co alungau mascatii din curtea din spate, e destul de evident de ce spun ca surprinzator. De cele mai multe ori cand reluam concursurile tot se mai strecura cate o greseluta. De ce? Pentru ca cei mici obisnuiesc sa fie atenti la intrebarile lor, nu si la ale celorlalti. Sau sunt prea nesiguri de raspunsurile lor. A fost chiar comic la Hidonul de anul asta. Din greseala -sau nu- la proba orala s-a repetat o intrebare care fusese deja la proba scrisa. Si acelai concurent a raspuns gresit la proba scrisa, dar corect la proba orala (desi rezultatele la scris nu se stiau inca si deci nu avea de unde sa stie ca a gresit-o atunci.)

Ora s-a sfarsit prin decernarea diplomelor si acordarea premiilor, care din lipsa bugetului au constat doar in niste canute cantatoare. Copiii au parut totusi foarte entuziasmati de ele, desi, daca ma gandesc mai bine, nu stiu cat de fericiti au fost si parintii )

Am ras, ne-am imbratisat… si s-a mai terminat inca un an de Talmud Tora. Al treilea meu an de Talmud Tora, primul aici in Bucuresti. Pentru mine a fost foarte placut. Si daca iau in considerare ideea lor de a face summer school Talmud Tora sau macar sa terminam cursul saptamana viitoare si sa mai facem si atunci o ora, sau macar inca de cateva ori  pe vara sau macar sa mai vorbim pe mess… sau… sau… cred ca pot concluziona ca nici lor nu le-a picat prea rau.

Sesiunea scoate la iveala orgolii nemasurabile

Bine ca a trecut sesiunea si si mai bine ca am trecut si eu cu bine prin ea. E adevarat, mai trebuie sa mai primesc rezultatul si la examenul de contabilitate, dar nu cred ca am de ce sa-mi fac griji in privinta lui.

Am fost astazi sa ne luam notele la macro si am asistat la o scena care pur si simplu m-a dezgustat. Banuiesc ca e cazul tuturor grupelor sau facultatilor sa fie unii studenti care sa aiba ca obiectiv sa treaca iar altii vor note mari. E normal si mi se pare chiar ok sa fie asa. Niciodata nu i-am inteles pe cei care nu invata, sunt complet pe langa subiect si gasesc ca argument pe care sa-l spuna celorlalti chestii de genul “cum? tu te plangi ca ai 8? da eu ca am 5 ce sa mai zic?” Normal ca pentru cineva care a muncit foarte mult 8 e o nota mica, iar pentru cei care abia au scris cate ceva 5 sa fie o nota foarte multumitoare.

Pana aici toate bune si frumoase. Din pacate uneori ajungem si in extrema cealalta, exemplificata prin scena de care va spuneam.

Si imi aud azi o colega de grupa foarte ofticata povestind. ” Am luat 7. Va vine sa credeti? Nu inteleg cum s-au pus notele astea. Cu siguranta mertam mai mult. Dar stiti cine a mai luat acceasi nota ca si mine x, y, z. “  Ca si cum  ea ar fi fost un fel de geniu, iar x, y, si z erau niste imbecili notorii. Si partea cea mai aiurea e ca pe fata respectiva fiinta ofticata era mai mult decat prietena cu x, y, si z. Si celelalte 2 care ascultau in loc sa o contrazica sau pur si simplu sa nu spuna nimic ii mai si tineau isonul. Si asta avand in vedere toti cei implicati in poveste sunt un grup mare si fericit de prieteni.

Sau inca o poveste:

Ma intalnesc pe hol cu cele doua persoane de care va spuneam si ma intreaba : ce note s-au mai luat? Si eu le spun ce am auzit si eu: ca s-au luat note mici, ca a fost o grupa din care au trecut doar 4 studenti, ca pana si cutarica a luat 8. (prin cutarica a se citi o colega care invata super mult, are aproape 10 pe linie, e super inteligenta si mai ii mai si ajuta de fiecare data cand are ocazia si pe ceilalti. inclusiv pe acestea 2, fiind toate parte a grupului mare, prietenos si fericit de care va povesteam si mai sus.) Si care a fost reactia lor? “Vai ce bine! Inseamna ca acum mai sunt doar nu-stiu-cate sutimi diferenta intre noi”

:O Ha? Cand am ajuns aici? Eram toate prietene, ne trimiteam cursuri, ieseam impreuna, stateam de vorba de vrute si nevrute, ne ajutam cum puteam. Iar azi ma intreb cand am ajuns aici. Si oare ce se spune si despre mine pe la spate? Oare cat s-a discutat zecele pe care l-am luat la sisteme?

Asta in contextul in care eu ma cert cu profa de engleza sa ii puna 9, nu 8 unei colege.

Desteapta fata sunt!

P.S. Sa ma astept la vreo razbunare sangeroasa daca cumva am tupeul sa am o medie mai mare decat onorabilele mentionate anterior?