Ce mult a trecut de cand scriam pe blog in mod curent. Ce s-a intamplat? Nu stiu… lenea… facebook-ul… lipsa de subiecte… prea multe subiecte… lenea (da, stiu ca ma repet)…
Acum ceva timp mi-am gasit un pretext pentru care sa nu mai scriu. Spun pretext pentru ca oricum nu mai scrisesem de ceva vreme… dar cumva ma simteam prost din cauza asta. Asa ca am decis sa arunc vina asupra altcuiva. Macar un pic. Vreti sa va povestesc cum a fost? O sa fiti uimiti, dar rationalizarea mea era destul de convingatoare. Long story short:
Mi s-a cerut sa sterg un post pe care il scrisesem cu vreo 2 ani inainte. Ceea ce, evident, am si facut. Dar am ramas cu 2 intrebari: 1. de ce abia dupa atata timp? 2. daca problema e ca oamenii se simt deranjati de faptul ca scriu si despre ei, despre ce as putea scrie? Nu indrazniti sa imi spuneti ca despre mine. Pentru ca asta si fac. Dar, inevitabil, experientele mele ii includ si pe ceilalti. Si iata si concluzia la care ajunsesem: nu pot sa-mi auto-cenzurez posturile. Sau sa scriu in asa fel incat sa nu pomenesc despre nimeni. Pur si simplu ar strica tot farmecul. Asa ca alesesem sa nu mai scriu deloc.
Dupa care, deodata m-a lovit realitatea. Nu inchiderea blogului este solutia. Din 156 de postari, doar una mi s-a cerut sa sterg. Clar solutia cea mai inteligenta nu e sa renunt la blog sau sa-mi schimb felul de a scrie. E mult mai simplu de atat: pur si simplu sa invat sa aleg despre ce e cazul sa scriu si despre ce nu. Si sa-mi asum riscul ca uneori sa gresesc. In fond “singurele greseli reale sunt cele din care nu inveti nimic”. Si lectia pe care am ales sa o invat e aceea ca uneori trebuie sa fiu ceva mai picky.
de pe la lume