Thanks

After not writing a single word for more than 2 month, yesterday I wrote the post you can see below this one and guess what? I had 86 visits from my readers.  Guys, thank  you for the interest shown. I don’t want to make any more promises that I will break, so I’ll just say that I’ll do my best to keep on writing as often as I’ll have the time and the appropiate mood.

While I’m writhing this post I’m watching news on TV. They are showing images from Poland, where people come to pay respects to their defunct president and his wife. Those people really have strong feelings for their politicians. Moreover, even if it’s crowded and a lot of people came, no one is pushing, or trying to get ahead of others, they are staying in  a nice line and show the respect necesarry for this kind of ocasion. Now I compare these images with the images I saw on TV from the churces from Romania, on the Easter night, when people came to take light (I don’t know for sure what is the correspondent of the romanian “a lua lumina”,so if you have any sugestions feel free to help ).   In Romania, even in such ocasions people are pushing each other, even swering, everyone being desperate to get in front before the others. The worst part is that I got so used with this behaviour that I find extraordinary a normal behaviour.

Support

It’s wierd how support may come from the people you less expect… how understanding come from the less empathic… how you don’t fell better after people tell you that everything it’s going to be fine, ’cause you know it won’t, but you fell – if not better than at ease, being told that things are not ok, and probably they won’t be, but you will survive anyway and you will find some way to be happy again… that most people are crap, but there are some people who aren’t and that you should value them more… that it won’t be easy, that aren’t any written receipees, but that eventualy you’ll find your own way out of it. Thanks for beeing there even if it’s not the best moment, even if you don’t like me, even if you don’t call me a friend… just because I asked for help

Dvar Tora

Sunt sigura ca cei mai multi dintre voi stiti despre site-ul dvar tora si despre continutul sau. Ceea ce poate unii nu stiati inca este ca Rabin Sorin Sholomo Rosen a lansat cu putin timp un urma o varianta noua a acestui site, pe care o puteti gasi aici. Noul format este mai structurat si mai atractiv.

Site-ul contine probabil cea mai larga gama de informatii in limba romana despe iudaism, fiind asadar recomandat tuturor celor care vor sa afle mai multe despre traditii, sa invete Tora sau  sa puna intrebari.  De asemenea puteti gasi informatii despre calendar, zilele de sarbatoare, orele de aprindere a lumanarilor, dar si despre activitatile organizate de Cancelaria Rabinica.

Un alt avantaj al site-ului dvar tora este ca, spre deosebire de jen de exempl, acesta este actuaizat si reactualizat si din nou… (deobicei saptamanal) astfel incat nu veti ajunge niciodata in situatia sa spuneti ca ati terminat de parcurs toate materialele si nu mai e nimic nou de aflat.

E un site pe care vi-l recomand cu toata caldura si pe care eu il vizitez frecvent si il consider de real ajutor, atat pentru formarea mea, cat si ca resursa pentru cursurile de Talmud Tora pe care le predau. De aceea vreau sa multumesc celor care l-au creat si care continua sa lucreze la el. Sorin si Livia… sunteti pur si simplu grozavi.

Before you boycott Israel

L-am primit si eu azi si mi se pare interesant:

Prieteni adevarati

Promiteam pe blogul Esterei ca o sa incerc sa scriu ceva despre Iom Kippur si despre cum l-am simtit eu. Dar parca nu prea am chef. E poate un pic prea intim. La urma urmei eu eram cea care sustineam sus si tare ca religia sau credinta trebuie sa fie chestii ale fiecaruia, nu ceva opulent, nu de fatada, nu sa vii la sinagoga pt ca da bine, dar sa-ti petreci timpul discutand cum nu-stiu-care a indraznit sa poarte cravata rosie in dimineata de Iom Kippur (am surprins impotriva vointei mele o astfel de conversatie care -spre disperarea mea- cred ca a durat vreo jumatate de ora) sau cum mai sunt unii care-si fac cate 3 cruci pe langa fiecare biserica pe langa care trec, dar ei nu cred ca asta ar fi in vreo contradictie cu faptul ca nu rateaza nici o ocazie de a face un rau cuiva. Deci nu o sa incerc sa-mi etalez credinta si nici sa dezbat cat e sau nu de adanca.

De Rosh Hashana se scrie, iar de Iom Kippur se pecetluieste. Voluntar sau nu, aceasta e o perioada in care tragi linii, aduni, scazi si incerci sa vezi unde te situezi.

De-a lungul acestui blog am dedicat diferite posturi unor persoane. Acest post vreau sa-l dedic Esterei. Prietenia noastra a inceput din considerente: “e prietena unei foarte bune prietene”. Si am ajuns sa fiu mai apropiata de ea decat de “prietena intermediara”.

Cred ca e foarte bine sa ai cat mai multi prieteni, dar din pacate foarte putini dintre ei pot fi numiti prieteni foarte buni si-mai mult de atat- sa stii ca intr-adevar te poti baza pe ei. E importat sa ii deschizi unui prieten ochii, sa-i arati cand greseste, sa-i dai o perspectiva obiectiva si asa mai departe. Doar ca… uneori… nu ai nevoie de cineva atotstiutor, cu sfaturi benefice sau care sa-ti spuna ca de fapt problemele tale nu sunt atat de grave si ca totul o sa fie bine. Poate tocmai cu asta e deosebita prietenia mea cu ea. Si aici e diferenta dintre ea si celelalte prietene ale mele.

Poate o sa vi se para stupid, dar uneori e foarte placut sa ai pe cineva care sa fie un pic rautacios doar de dragul tau, care sa prefere sa nu fie dragut si simpatic cu cineva pe care tu nu-l placi. Care considera mai important sa fie “de partea ta” , decat sa faca ceea ce da bine.

Prima oara am auzit ceva asemanator de la Viki acum ceva ani, dar eram prea mica atunci sau prea naiva ca sa inteleg. El spunea ca daca te porti la fel de frumos cu toata lumea cei care vor fi in dezavantaj sunt cei care iti sunt cu adevarat prieteni. Si abia cand am fost pusa si eu in situatia de a avea prieteni draguti si care vor sa faca pe plac tuturor mi-am dat seama ca avea dreptate. Poate ca unul din motivele pentru care ii sunt atat de recunoscatoare Esterei e ca am invatat de la ea ca situatia e ca o balanta: ai de ales intre a fii 100% corect, de a fi obiectiv, de a da sanse egale tuturor si de a fi dragut, amabil si politicos sau a face pe plac unui prieten foarte bun. In astfel de situatii pacea mondiala si salvarea lumii mai pot astepta. Acum ca am vazut pe pielea mea asta mi se pare atat de logic si nu imi dau seama cum de nu pricepusem de la inceput. Ce alegi daca ai de ales intre cineva la care tii mult si cineva care iti e indiferent? Pe cine favorizezi? De partea cui esti? Pe cine iti asumi riscul de a rani?

Probabil ca suna foarte clar pentru unii sau vorbe in vant pentru altii. Probabil ca veti intelege si voi -ca si mine- pe deplin doar dupa ce veti fi pusi in situatii asemanatoare. Pana atuci credeti-ma pe cuvant… uneori poate fi foarte neplacut sa ai prieteni excesiv de morali si plini de principii. Risca sa nu vada padurea din cauza copacilor.

Deci, Estera, mersi ca m-ai invatat ca nu e suficient sa fii bun in mod “haotic”. Uneori ca sa fii chiar bun trebuie sa te intrebi si cine merita.

Publicitate

De ce reclame? De cele mai multe ori sunt stresante, nu? Eu una ma uit din ce in ce mai putin la tv in ultima vreme. Mananca prea mult timp. La fiecare 15 min de film trebuie sa inghiti si vreo 10 min de reclame.

Totusi sunt si unele care mi-au atras atentia in mod pozitiv. Una din ele e cea care a starnit isterie in unele cercuri dupa ce a fost interzisa de CNA.

Mie mi se pare ca are un mesaj interesant si iese oarecum din tiparul reclamelor de tipul : “cu hochland nu regreti decat ca ai doar 10 degete” sau “vanish si uiti de pete”.

Tot in categoria reclame inteligente cred ca se incadreaza si cele de la Petrom:

Mi se pare absolut fascinant ca in Romania, in sfarsit, au inceput sa se promoveze astfel de valori.

Ar mai fi si reclamele de la Zaraza cu texte gen: “Pentru cei care nu cred ca o carte buna inseamna asul de trefla” sau cealalta:

Nu-i asa ca uneori reclamele pot fi chiar reconfortante?

Fluturele negru

Se privea in oglinda. Era de 10 minute in fata ei si inca nu pricepea ce se intampla. Oare cat trecuse de cand se privise ultima oara cu atentie? Oara cand se uitase ultima oara pentru a se privi si nu doar pentru a verifica fugar daca pantalonii si pantofii se potrivesc? Probabil ca a trecut mult timp de atunci. Prea mult… Mereu pe fuga, mereu contra-cronometru, mereu aparea ceva mai impotant…

Nu se mai recunostea. Imaginea reflectata era cea a unul fluture negru. Ultima oara cand s-a privit cu atata atentie – trebuie sa fii trecut poate chiar ani de atunci – imaginea care ii aparea in oglinda era cea a unui fluture-curcubeu. Era un fluture-curcubeu inconjurat de fluturi cenusii. S-a decis sa dea tuturor din culorile lui… Si, de fiecare data, fluturelui-curcubeu ii mai disparea o linie colorata, iar un fluture cenusiu primea acea culoare. Fluturii cenusii aproape ca disparusera. Aproape toti devenisera fluturi colorati. Doar ca, atat de atent la culorile celorlalti, atat de preocupat sa dea cator mai mult, cat mai multa culoare, fluturele-curcubeu a uitat sa se gandeasca la propria lui culoare…

A dat tuturor, mai mult si mai mult de fiecare data, si – fara sa-si dea seama – a devenit un fluture negru. Ce ciudat… Oare chiar niciunul din fluturii aceia cenusii, deveniti apoi colorati, nu s-a gandit sa faca acelasi lucru? Oare niciunul nu a remarcat ca fluturele-curcubeu a devenit fluture negru? Oare niciunul nu si-a dat seama cat de usor ar fi fost sa faca si ei la fel? Sa dea din culoarea lor? Se pare ca nu.

Acum, fluturele negru se privea in oglinda. Stia ca e el, dar nu-i venea sa creada. A inceput sa planga… Nu mai avea niciun rost… Nu mai putea sa faca singurul lucru pe care il stia: sa dea din culoarea lui celorlalti. Nu-i mai ramasese nimic de dat. A plans atat de mult incat nici nu si-a dat seama cand un alt fluture a trecut pe langa el. Nu si-a dat seama ca, pe coltul unei aripi, parca se zarea o liniuta colorata. A plans pana a adormit.

Cand s-a trezit era tot in fata oglinzii. Dar… cine era in oglinda? De unde a aparut acel fluture-curcubeu? Stai… era el? A redevenit fluture curcubeu? Oare cat timp dormea au venit si alti fluturi sa ii dea din culorile lor? Oare liniuta roz de pe coltul aripei fusese suficient pentru a gasi in el insusi suficiente culori pentru a o lua de la capat? Oare fusese totul doar un vis urat si el nu a fost defapt nicicand fluturele negru?

Nu a aflat niciodata raspunsul la acele intrebari. Dar nici macar nu conteaza. Important e ca o poate lua de la capat. Ca poate da, din nou, din culorile lui. In plus, a invatat un lucru foarte important: nu e suficient sa ofere culoare fluturilor cenusii. Trebuie sa ii invete ca, la randul lor,  sa o daruiasca mai departe. Astfel, daca fiecare ar da din culoarea lui, cu totii ar deveni fluturi curcubeu si nu ar mai exista fluturi cenusii si negri.

Acesta poveste e scrisa la rugamintea lui Zeffy. Totul a pornit ca un joc, dar s-a transformat in ceva serios. Puteti face si voi parte din proiectul Fluturele negru scriind povesti cu acest titlu si dandu-ne de veste mie sau lui Zeffy sau celorlalti implicati in acest proiect. Va aprea un volum care sa contina toate aceste povesti, iar fondurile obtinute prin vanzarea lui vor fi folosite pt a ajuta niste copilasi orfani. Haideti sa le dam si lor din culoarea noastra. E prea devreme pentru ei sa devina flutui negrii.

Education is what remains after you forget every thing you’ve learned in school

Ma intorceam azi de la pregatire la mate si, gandindu-am eu la o multime de lucruri, mi-am adus aminte de postul cu Liana si recompensa ei si la cel pe care l-a scris Edu pornind de la aceasta idee. Si brusc mi-a venit in minte o analogie care, spun eu, e destul de potrivita in ceea ce priveste sistemul de invatamant romanesc:

Dupa principiul “nu-i da omului peste, invata-l sa pescuiasca” in scolile noastre lucrurile se desfasoara in felul urmator:
1. vine proful de istorie si ii explica copilul despre teoria evolutionista, despre gandacei, pestisori, reptile, mamifere
2. vine ora de religie si i se spune despre cea de-a 5-a zi a Creatiei cand au aparut pestii
3. invata istoria unditei si traseul prin care s-a ajuns de la uneltele rudimentare la forma actuala
4. apare si profa de biologie in peisaj si face o intreaga anatomie a pestelui
5. sunt lectii despre toate tipurile de pesti care exista, au existat sau sunt pe cale de disparitie
6. apare si un prof de mate si il pune sa afle limita din nr de oase pe care le are pestele
7. ajunge elevul nostru la liceu si invata sa creeze programe in C++ care prelucreaza matrici cu date despre nr de oase al diferitilor pesti

Si ar mai fi inca o mie de alte lucruri, multe din ele mult mai inutile si mai putin interesante decat cele prezentate de mine aici, dar nimanui nu-i trece prin cap sa il invete esentialul: cum sa pescuiasca.

Iar daca cumva se intampla minunea si mai exista cate un profesor care chiar are o imagine de ansamblu asupra acestor lucruri si incearca sa isi predea materia astfel incat informatiile invatate sa fie cat mai utile, el are toate sansele sa esueze. In capul elevului nostru au fost turnate cu palnia atatea informatii inutile, incat e complet zapacit si incapabil sa faca o legatura logica.

Asta ca sa nu mai vorbim de cei care s-au obisnuit cu acest sistem in care profesorii se fac ca predau, elevii se fac ca invata si asa incepe vanatoarea de note. Acest tip de elevi sunt o cauza pierduta pt ca, dupa prea mult timp in care au functionat dupa aceste reguli, le-au adoptat drept normale si, orice variatie de la acest tipar e considerata inutila (daca nu chiar stupida ) Acest elev e interesat doar de notele obtinute – mai mult sau mai putin prin meritele proprii – si deci, partea educationala e exclusa.

Mai are rost sa vorbim de ideea “invechita” ca scoala trebuie sa formeze si un caracter, sa insufle si niste valori morale, nu doar o suma de informatii din care 99% oricum sunt repde uitate fiindca nu ajuta la nimic ? Nu… Nu mai are rost. Am cunoscut prea putini profesori care sa fie constienti de acest lucru si, din pacate, si mai putini imi sunt acum profesori la clasa. (de fapt nici nu stiu daca e nevoie sa folosesc pluralul. )

Si cu toate aceste informatii eu si ceilalti din seria mea ne indreptam foarte repede spre bac. Acum asteptati o intrebare retorica de genul “Si ce o sa facem acolo?” ei bine nu am sa o pun. O sa facem. Mai bine, mai putin bine, aici depinde de prea multe aspecte. Oricum nu pot sa spun ca tipul de invatare nu ne-a pregatit pt acest examen. A facut-o. Pt ca si bac-ul tot dupa acest model are loc. Ca pentru o nota mare trebuie sa muncesti din greu si de unul singur si,  dintr-un punct te gandesti ca ar fi mult mai eficient sa nu mai pieri timpul venind la scoala? E si asta adevarat, dar, in strafundurile lui Bac-ul verifica cat de bine esti adaptat acestui tip de invatamant. Daca stii sa calculezi limita nr de oase pe care le are pestele, sa faci un eseu pe aceasta tema… nu vreau sa ma repet…ati prins ideea. In concluzie poti foarte bine sa iei bac-ul si fara sa stii sa pescuiesti. Trebuie doar sa ai o memorie foarte buna si sa inveti toate informatiile astea abstracte, artificiale, fara sa fie nevoie chiar sa le corelezi sau , doamne fereste, sa le aplici.

Dar sa lasam Bac-ul. Nu la asta se referea intrebarea cu care vreau sa inchei. Ea e de fapt:

Cu ce ramanem noi (at the end of the day – cum ar zice englezii)?

12 ani x 5 zile/ sapt x 35 sapt/an x 5-6 ore/zi (ar fi o valoare foarte aproximata a timpului petrecut de un elev in scoala)

Cu ce anume ramanem?

O zi buna

Dupa o saptamana (ma rog… jumatate de saptamana) absolut nebuna (cele 20 de ture de sala de la sport in pantalonii unui coleg si adidasii unei colege sau pregatirile la mate de duminica SI luni sunt doar niste exemple aleatorii) ziua de azi a fost neasteptat de buna.

Ca niste elevi seriosi ce suntem cei mai multi dintre noi ne-am prezentat la 7:30 la scoala, chiar daca toate mediile erau inchise de ieri. Si tot ca niste elevi seriosi, ce se respecta ce ne-am apucat noi sa facem vazand ca proful de mate intarzie? Hai sa jucam portocalele si apoi capra (imi pare rau de cei de la etajul 1 care stau sub sala 24 )

Dupa vreo 2 ore jumate, cand am terminat si cu scoala le-am luat pe alex si simona cu mine si… hai sa mergem sa-mi scot si eu intr-un final renumitul meu buletin. Si ghiciti ce s-a intamplat ! In mod miraculos la politie (evidenta populatiei , mai exact- ca sa nu fiu iar acuzata de inducerea in eroare a opiniei publice)nu era aglomeratie. M-am asezat frumos la ghiseul 3, am asteptat vreo 2 min sa vina o functionara si, dupa alte 3 min am plecat cu buletin si carte de alegator. Nu m-au mai plimbat de la un ghiseu la altul, nu s-au mai apucat sa-mi zica ca… stai ca de fapt iti mai trebuie si nu-mai-stiu ce act ca sa ridici… in 5 min am terminat .

Apoi, m-am dus in statie sa astept un mijloc de transport si, in mod miraculor am calatorit cateva statii si nu mi s-a furat nimic. Am urcat in maxi-taxi cu 2 telefoane, portofel, buletin, carte de alegator, pasaport (pe care specific ca nu-l plimbam dupa mine doar din dorinta de a avea toate actele dupa mine, ci pentru a putea sa ma identific cand imi ridicam buletinul) si am coborat fara sa-mi lipseasca nimic.

Am ajuns in Copou si ce mi-am zis… daca tot mi-am scos buletinul.. hai sa-mi incerc norocul si sa trec si pe la posta sa vad daca-mi pot scoate alocatia ca nu scosesem nimic de la inceputul anului. Aveam ceva emotii pt ca unii dintre colegii mei mi-au povestit ca au mers la posta si nu au primit niciun ban pe motiv ca cei dintr-a 12-a nu mai pot scoate alocatiile dupa nu-stiu-cat ianuarie. Deci… se cheama ca le-au pierdut. Dar iata ca eu nu am intampinat nici o problema. Deci… cei care ati mai avut dificultati… mergeti in Copou la posta ca mie mi-au dat-o fara sa ma intrebe de sanatate.

Asadar… vedeti ca se poate? Nu ar fi mai simplu sa mearga asa in fiecare zi? Sa-si faca fiecare treaba pt care e platit si eventual sa fie si amabil si politicos in tot acest timp?

Not all the dreams come true

When your dream does not come true… then…

• maybe you are the one who made something wrong
• maybe you didn’t wish it enough
• maybe there weren’t enough people to believe in it
• maybe it was selfish

When your dream does not come true… then… one day… may come the time when you should just let it go. Maybe it just wasn’t made to be.

When your dream does not come true then… then it’s time to dream another dream, a better one.