O cultura inedita

Luand in considerare ca as vrea ca din toamna sa stau in Bucuresti, cred ca e important pentru mine sa ma pun la curent cu ce inseamna Bucurestiul (inafara de aglomeratie, caini vagabonzi si gunoie) Si cum pot afla mai corect si eficient decat de la o persoana care locuieste acolo? Si deci, facand eu turul blogurilor care-mi sunt simpatice peste ce dau? Peste o adevarata comoara culturala. Descopar informatii despre o noua cultura, am putea folosi chiar termenul de civilizatie (desi, dupa cele citite, poate ca adjectivul civilizat e putin impropriu). As vrea sa va spun mai multe, dar ma tem ca nu voi reusi sa prezint atat de bine cultura plasticelor ca autoarea posturilor citite. De aceea va las placerea sa cititi singuri. Trebuie doar sa dati click.

!?!

Ce bine ca-i lumea plina de prosti si ce bine ca eu nu ratez niciunul !!!

Clarificari

Primul post al acestui an va fi unul al clarificarilor. Simt nevoia sa fac acest lucru deoarece se pare ca unii mi-au inteles gresit intentiile. Cel putin asta e concluzia la care am ajuns eu dupa discutia de acum cateva zile cu Silvian. Se pare ca unele persoane din grupul celor care si-au facut revelionul la Cristian nu mai puteau de grija jcc-ului si de cataclismele pe care le-as putea eu cauza acestuia . De aceea, desi am mai spus-o de multe ori, am sa ma repet.

Oameni buni… calmati-va !!! Ce e cu atata paranoia? Nu am nimic nu jcc-ul si ce alta dovada mai buna decat aceea ca in timp ce voi dezbateati planurile mele malefice cu privire la soarta acestui centru eu ma pregateam sa-mi fac acolo revelionul?

Se pare ca pretextul acestei afirmatii ar fi fost grupul proaspat infiintat de mine. Doar ca, asa cum am mai afirmat de cate ori am avut ocazia: niciodata intentia mea nu a fost ca prin intermediul grupului sa stric imaginea jcc-ului si chiar nu pricep de unde si pana unde s-a ajung la aceasta idee.

Oricum in seria descoperirilor acestui an, inafara de faptul ca planuiesc sa discreditez acel loc, se pare ca au sunt si cea care le-a spus oamenilor sa nu vina la taberele din vara trecuta de la Cristian. Am aflat cu deosebita uimire ca, de exemplu, Estera nu a mers acolo fiindca eu nu as fi lasat-o. Si uimitor este faptul ca acest zvon a fost raspandit tocmai de una din ultimele persoane la care m-as fi asteptat la ceva atat de imbecil si magaresc. Si, fiindca stiu ca imi citeste blogul,profit de aceasta ocazie pentru a-i transmite ca as aprecia daca ar avea o ultima urma de bun simt si mi-ar explica (aici sau in particular – cum prefera) care a fost motivul pt care a facut asta. Aaaa si am si o intrebare incuietoare: daca am dus asa o campanie serioasa si m-am straduit asa de mult sa-i fac pe oameni sa nu vina cum se face ca am trimis-o pe sor-mea in tabara? Si pe ceilalti elevi ai mei? Mda… probabil ca planul meu diabolic e mult prea complex si pt mine ca sa-l inteleg.

Deci, va explic pentru ultima oara: acest grup se adreseaza membrilor acestei comunitati, oameni de care m-am atasat in acesti 7… 8… whatever … multi ani de cand frecventez cu regularitate activitatile comunitatii. Si scopul e de a impartasi idei, de a mentine legatura, de a sti unii de altii.

Cat despre pozitia mea in legatura cu jcc-ul: Nu am nimic cu ei. Pur si simplu vreau sa existe si ceva mai mult. Din cauza ca au aceeasi locatie , cei mai multi pun semnul de egalitate intre ce era inainte centrul pedagogic si actualul jcc. Mie mi se par lucruri diferite, cu tipuri diferite de activitati si cu un public tinta diferit. Totusi mi se pare stupida gandirea de genul “daca nu e cu mine e impotriva mea”. Nu sunt impotriva nimanui, doar ca vreau mai mult decat ce e acolo, dar asta nu inseamna ca imi bat joc de munca altora. Nu imi sta in fire.

Inchei adresandu-va o rugaminte… daca aveti ceva sa-mi reprosati spuneti-mi-o mie. In felul asta poate si indrept eventualele probleme. Daca rautatea mea incomensurabila va inhiba si nu aveti curajul sa-mi spuneti direct, sau v-ati facut un hobby din a musca lumea de fund, macar incercati sa o faceti intr-un mod mai inteligent si mai putin penibil.

Change of perspective

Povestea portofelului pierdut continua…

In aceasta dimineata am facut un mult prea minunat tur a 3 sectii de politie din Iasi ca sa vad ce e de facut. Stiti cum e… actele furate trebuie declarate, cautate si, in final, refacute. Si cum nu stiam prea bine cum se face chestia asta am fost plimbata de la o sectie la alta (3 in total, asa cum spuneam si mai sus) fiind indrumata asadar foarte eficient.

Cand am ajuns intr-un final unde trebuia am avut o discutie din nou mult prea minunata (nu stiu de ce, dar incepe sa-mi placa aceasta sintagma) cu organul legii. Mai pe scurt m-a rugat sa-i povestesc ce si cum s-a intamplat… i-am povestit … si mi-a pus apoi cateva intrebari. Trebuie sa recunosc ca a fost absolut delicios intrebarile fiind cam urmatoarele:

1. Ati vazut persoane suspecte in jur?
Nu.
2. (cred ca banuia ca nu stiu semnificatia cuvantului “suspect” asa ca a vrut sa clarifice: ) Sunteti sigura? Nu erau vreo banda de tigani?
M-am uitat cam stramb la el si i-am explicat ca nu am remarcat asa ceva, incercand sa tin pt mine diverse remarci care imi treceau prin minte legate de faptul ca nu e de admirat la un organ al legii acesta mentalitate discriminatorie. Si trebuie sa recunosc ca nici nu a fost nevoie sa ma straduiesc prea mult, fiindca a depasit rapid problema tiganilor si a trecut la intrebari si mai inteligente,de genul: daca am simtit sau am vazut pe cineva umblandu-mi in ghiozdan. I-am explicat ca nu, fiindca daca vedeam, nu aveau cum sa mi-l ia. Si aici a ajuns la concluzia geniala: pai daca nu ati vazut de unde stiti ca vi s-a furat? poate ca l-ati pierdut… poate ca a cazut daca era ingramadeala… deja rabdarea mea se apropia de limita… dar ma starduiesc sa-i explic ca mi se pare putin probabil ca fermoarul meu sa se deschida singur si portofelul sa sara din el.

In cele din urma cred ca l-am convins dar, din motive de lipsa de suspecti ma sfatuieste sa-l dau la pierdute… sa mai astept o saptamana poate apare si, daca nu sa-mi fac altul. Ok… deci ca sa sintetizez mesajul primit….daca il vedeam pe cel sau cea care l-a luat si, eventual, il si aduceam de manuta la politie mai era cum mai era… dar asa… cum sa am eu tupeul sa afirm ca s-a furat daca nu l-am vazut pe hot?

O reactie chiar mai savuroasa decat cea a politistului a fost a domnului antonesi (chiar ma intrebam cat va dura pana la urmatorul comment). Dumnealui m-a facut sa inteleg un lucru evident. (commentul e aici) Pentru toata aceasta intamplare singura vinovata sunt, bineinteles, eu. Cum imi permit sa tin ghiozdanul in mana (o lectura, chiar si pe diagonala, al celui mai simplist cod al bunelor maniere ar explica suficient de limpede ca, in medii aglemerate – tramvai, autobuz etc – se recomanda ca ghiozdanele sa nu fie tinute pe spate astfel incat pasagerul sa nu ocupe un spatiu dublu decat normal si pt a nu ii lovi pe ceilalti calatori atunci cand se deplaseaza). O alta mare greseala a fost faptul ca am tinut portofelul in ghiozdan. Si aici apelez la cititorii acestui blog spre a ma sfatui unde ar fi trebuit sa-l tin fiindca nici spiritul meu practic , nici imaginatia mea nu pot rezolva o asemenea dilema.

Pe scurt ce vina au bietii hoti? Ar trebui eventual sa ma incui in casa si sa stau ascunsa sub pat fiindca, evident, in orice oras al oricarei tari, asa s-ar intampla.

Haideti sa va dezamagesc stimate domn… Nu stiu cat, unde si in ce conditii ati calatorit dvs, dar eu am fost in Ungaria, Israel si Anglia (si nu o data) si nicaieri nu mi s-a mai intamplat asa ceva, desi au fost situatii in care a trebuit sa ma confrunt cu aglomeratia si acolo.

Totusi vreau sa demonstrez ca stiu sa primesc un sfat si afirm din nou (vreau sa ma asigur ca e clar pt toti) EU sunt de vina ca mi s-a furat portofelul, facand o serie de greseli impardonabile, ce nu puteau duce decat la un asemenea rezultat. Pentru a va feri si pe voi, cei care citit aceste randuri acum, de asemenea intamplari neplacute va cateva sfaturi:

• incercati sa nu iesiti prea mult in lume. Ideal ar fi sa stati baricadati in casele voastre
• daca sunteti nevoiti sa iesiti nu circulati cu mijloace de transport in comun. Daca aveti masina proprie foarte bine, daca nu mersul pe jos e cel mai recomandat chiar daca e vorba de o distanta de cativa kilometri
• presupunand ca nu puteti evita totusi o astfel de calatorie cu autobuzul pentru nimic in lume sa nu aveti la voi portofele sau alte obiecte ce ii pot ademeni pe bietii hoti naivi si inocenti, care nu stiu cum sa lupte cu o astfel de ispita
• Si daca sunteti atat de inconstienti incat sa iesiti din casa, sa luati autobului si sa aveti obiecte de valoare la voi (cum face probabil majoritatea populatiei Romaniei zilnic) sugestia mea e sa le tineti eventual in dinti pentru a le avea – cu sensul cel mai propriu – mereu sub ochi , nu in ghiozdane sau posete. Acestea nu sunt destinate depozitarii lucrurilor in ele. Sunt doar asa… sa fie acolo.

Sper sa va fie de folos sfaturile date si sa invatati din greseala mea. Stiti cum se spune: “mai invata si din greselile altora… nu vei avea timp sa le faci tu pe toate”

Daca mai sunt si altii care au sfaturi sau sugestii le astept cu nerabdareca sub forma de commenturi. Trebuie sa fim uniti si sa invatam unii de la altii, nu? >:)

Hopeful

Stiu ca pt unii din cititorii mei postul precedent a insemnat un motiv de bucurie. Si ii inteleg foarte bine. La urma urmei,  nu fac prea des marturisiri  in  public despre coeficientul meu negativ de inteligenta asa ca e normal sa profite de orice ocazie ca sa se bucure si ei. Totusi, am o veste proasta pt voi  sau una buna pt cei care, in ciuda tuturor dovezilor date pana acum, inca vor sa creada ca am un IQ de minim 2 cifre.

Se pare ca eforturile mele de a ma inregistra pe diferite site-uri si a-mi face publice cateva albume (stiti deja chestia aia cu frumusetea rapitoare) au dat totusi roade. Pt a nu induce in oroare eroare opinia publica vreau sa anunt ca la cateva ore dupa ce am scris postul precedent am reusit -in mod miraculos-  sa-mi fac albume pe Picasa, Ringo si Photobucket. Asa ca momentan folosesc 4 site-uri (dap… stiu ca am enumerat numai 3, dar adaugand si flickr pe care aveam dinainte, printr-un calcul deosebit de dificil de matematici superioare, 3+1 = 4).

Nu, nu va speriati, nu sunt addict. Doar ca am decis sa fac o proba vreo 2-3 saptamani ca sa vad care imi place cel mai mult. Stiti care e insa tragedia? Ca din punct de vedere al vitezei de uploadare si al structurii tot flickr imi place cel mai mult.  Oricum, nu asta e important, ci faptul ca nu sunt chiar asa inapta cum credeam si… chiar si in situatia asta un pic de rabdare face minuni.

Hopeless

Ma simt obligata sa fac o marturisire. In ciuda sentimentelor mele negative indreptate asupra persoanelor ce fac parte din categoria “prost/proasta cu draci” am ajuns la concluzia ca e posibil sa fiu si eu situata in aceeasi “oala”. Dar sa incepem cu inceputul…

Totul s-a desfasurat in ultimele 7 zile. Venise Magda fericita de la nunta despre care v-am povestit si ce si-a zis? Hai sa-si faca si ea site de poze. Ca deh… o asemenea frumusete inestimabila ca a mea nu merita sa fie irosita (yeah right) . Si vad eu ca lumea are poze si albume la greu pe flickr (nenorocirea de site de poze a yahoo-ului) si hop sa-mi fac si eu tot acolo….

Si imi fac… si incep sa pun poze…si vad ca inainte sa-mi dau eu bine seama ce si cum deja e umplut jumatate din spatiu. Zic “nu se poate, am vazut utilizatori cu sute de poze si eu abia pusesem vreo 20″ Ok… nu-i nimic… ajung la concluzia ca sunt eu zapacita si ca ar trebui redimensionate…. motiv pt care le redimensionez….

Pun o cantitate aproape multumitoare pt momentul respectiv (vreo suta) si incep sa le impart pe albume. Cand mi-e lumea mai draga observ ca nu ma lasa sa-mi fac mai mult de 3 albume. Intru pe site-urile celorlalti…. tot free…. cate 7-9 albume… zic “nu se poate”, dar uite totusi ca se poate. Sterg cateva din pozele uploadate pt a le redimensiona (din nou) si cand sa le pun la loc (mai mici de data asta) imi zice ca nu am spatiu. Bine frate, dar inainte aveam si acu cand le-am micsorat nu mai am?

Nu-i nimic ma consolez cu ideea ca site-ul lor e tampit si ma decid (in cele din urma) sa imi fac un cont pe altceva. Incerc Picasa, dar constat ca nu imi mai stiu id-ul sau parola mailului de pe google. In sfarsit le gasesc (dupa ce rasfoiesc vreo 20 de doc-uri pe calc in speranta ca am prevestit astfel de evenimente si mi-am notat pe undeva – lucru pe care l-a si facut de altfel). Si introduc tot ce e nevoie… astept entuziasmata… si cand sa fie gata… error.jpg

Vazand ca sunt total inapta il rog pe Silvicu (care in imaginatia mea e o enciclopedie ambulanta a tot ce are legatura cu masina asta cu multe butoane calculatorul) sa se milostiveasca de mine si sa-mi dea un sfat. Si el, avand o inima mare si vrand sa-mi curme disperarea imi recomanda http://photobucket.com/. Unde intru… si cand sa ma inscriu ce mesaj plin de afectiune primesc? Account already exists for the e-mail address: ‘magdutza_p@yahoo.com’ oooooo mersi…. minunat….inexplicabil, dar incerc sa reactionez ca un om civilizat care si-a uitat id-ul imi introduc adresa de mail in casuta aia pt idiotii ca mine. Si mi se spune ca mi s-a trimis un mail si sa intru de acolo. Verific – nici un mail. “Nu-i nimic”,imi spun,” poate ca mai dureaza un pic… am sa astept cuminte.” Si astept, si astept, si astept …. si asteeeeeeeeeept si m-am cam saturat sa tot astept, dar mailul tot nu vrea sa-si faca aparitia.

Ce-mi ramane de facut? Renunt la ideea de site de poze si ma consolez cu ideea ca poate asa e cel mai bine si e mana destinului care incearca sa ma fereasca de eventuali dementori furiosi. (stiu ca suna complet anapoda, dar mi-e mult mai usor sa accept aceasta ipoteza decat sa ma impac cu ideea ca pur si simplu sunt eu incapabila)